Francezii se concentrează exclusiv asupra lucrului care contează cu adevărat în viaţă: să fii francez. Sunt interesaţi mai puţin de ceea ce fac, important este ca totul să fie perfect. Francezii sunt convinşi de superioritatea lor colectivă şi individuală faţă de toţi ceilalţi locuitori ai planetei. Farmecul lor constă în faptul că nu ne dispreţuiesc: le e doar milă de noi, pentru că nu suntem francezi. Noţiunea de la force se află în miezul tuturor acţiunilor în care s-au angajat, bine sau rău, francezii în ultima mie de ani şi mai bine. La force este conceptul care, pentru ei, se lăfăie în centrul vieţii. El se leagă de alte mari idei, cum ar fi la gloire şi la patrie, cuvinte de gen feminin, care vorbesc despre rezervoare nelimitate de energie. Francezii se simt atraşi de tot ceea ce vibrează, trăieşte, se mişcă, de tot ceea ce pare irezistibil. Sub aparenţa lor elegantă şi spilcuită, se lasă conduşi de impulsuri atavice şi primitive. Chiar dacă majoritatea celorlalte naţiuni ar privi prudent imaginea trupului Mariannei, acoperit doar de un văl (simbolul Republicii), sărind peste baricade, cu muscheta în mână, francezii se simt mişcaţi până la lacrimi, pătrunşi de un fior patriotic autentic. Cocoşul – un păsăroi multicolor şi foarte zgomotos, îşi alungă rivalii şi, evident, nu face ouă – poate foarte bine să fie simbolul lor naţional, dar ei nu uită niciodată că patria lor este la France. De aceea francezii sunt senzuali, se sărută atunci când alţii ar opta pentru o simplă strângere de mână, afirmă că fac amor cu nonşalanţa cu care alţii mănâncă şi compun muzică ale cărei armonii te duc cu gândul la soarele răsărind din apele mării. Şi de aceea sunt atât de preocupaţi de aspectul exterior, având nevoie de şapte minute şi jumătate ca să împacheteze o tarte aux cerises mică – o pun într-o cutie legată cu panglică şi i-o înmânează clientului de parcă ar fi un nou-născut – deşi fericita prăjitură va fi consumată imediat ce a ieşit din pâtisserie.Sunt oameni fără complexe, încântaţi să se arate în public, fiind făcuţi parcă pentru ocazii speciale – banchete, nunţi, festivaluri, sărbători, unde îşi joacă fericiţi rolul, încântaţi de spectacol. La ei acasă, se simt prea înghesuiţi, constrânşi, întemniţaţi. Decorurile în care sunt cel mai bine puşi în valoare sunt birourile, restaurantele, sălile de aşteptare ale aeroporturilor (cine mai arată bine într-un asemenea loc?), la operă, pe grands boulevards. S-ar putea, uneori, să se poarte urât, dar întotdeauna îşi intră în rol cu graţie.