După treizeci de ani de la acordarea primelor autorizaţii ce permiteau japonezilor să călătorească şi să facă comerţ folosind navele „cu pecete roşie", În anul 1635, Tokugawa leyasu, shogunul Japoniei, cel care deschisese calea formării „oraşelor japoneze" din China până În Sumatra, şi-a schimbat În mod radical politica: relaţiile cu străinătatea urmau să fie interzise. Mii de japonezi care se aflau În străinătate erau obligaţi să rămână În exil. Toţi străinii care se aflau În Japonia trebuiau să se resemneze cu faptul că erau prizonieri În această lume Îndepărtată. Un singur port, Nagasaki, rămânea deschis, dar numai pentru negustorii autorizaţi. La jumătatea secolului al XIX-iea, Japonia nu era numai cea mai izolată dintre civilizaţiile istorice, dar reprezenta şi o sfidare pentru expansiunea modernităţii, un ultim bastion care rezista În Extremul Orient Împotriva influentei occidentale. Iar atitudinea Occidentului a fost atât pe măsura acestei rezistenţe, cât şi a spiritului combativ al modernităţii: În 1853, „navele negre" ale comandorului american Perry au forţat Japonia să renunţe la izolare. În 1854, două porturi erau deschise comerţului cu Statele Unite, iar În scurt timp Anglia, Rusia şi Olanda au semnat, de asemenea, tratate prin care li se acordau privilegii comerciale. Sunt celebrele „tratate inegale". Sub semnul acestei inegalităţi, greu de suportat, Japonia Îşi făcea intrarea Într-o lume pe care o ignorase timp de două secole şi care progresase intelectual, politic şi tehnic Într-o manieră uimitoare.

Prima reacţie a japonezilor nu a fost Însă una de admiraţie. Intrarea lor În modernitate s-a făcut sub semnul unui strigăt de război, sonno joi: „Restauraţi Împăratul şi alungaţi barbarii. " Atitudinea lor s-a nuanţat, Însă, În timp. Tehnologia şi forţa economică a occidentalilor le-au atras În primul rând atenţia. Numai că acestea păreau să fie legate de o anumită filozofie socială şi politică, diferită de tradiţiile japoneze şi În afara căreia era greu de spus dacă vor putea funcţiona. Spiritul practic, care altădată Îi făcuse pe japonezi să adopte şi să adapteze scrierea şi tehnicile chineze la propriile lor nevoi, şi-a arătat Încă odată potenţialul. Japonia nu a devenit un teritoriu controlat de puteri străine, În pofida perioadelor dificile prin care a trecut În ultimele două secole. Occidentul a putut vedea un „miracol japonez", o creştere economică rapidă, succese militare care au făcut din Japonia, la Începutul secolului al XX-iea, singura mare putere extrem-orientală. Miracolul a devenit şi mai evident după cel de Al Doilea Război Mondial, când o ţară ruinată a reuşit să depăşească tehnologic şi economic multe dintre puterile Învingătoare În război. Cum a fost posibil? Care sunt secretele acestei istorii miraculoase? Michel Vie, autorul cărţii de faţă, Încearcă să răspundă Într-un spaţiu restrâns unor Întrebări foarte cuprinzătoare. Într-un demers meticulos şi rafinat, el ne pune În faţa unor informaţii revelatoare, pe care le descifrează fără a cădea În clişeele care se fac adesea auzite În privinţa istoriei recente a Japoniei.