Dumas zice ca romanul a existat totdeauna. Se poate. El e metafora vietii. Priviti
reversul aurit al unei monede calpe, ascultati cantecul absurd al unei zile care n-a avut
pretentiunea de-a face mai mult zgomot in lume decat celelalte in genere, extrageti din astea
poezia ce poate exista in ele si iata romanul.
Printr-o claie prafuita de carti vechi (am o predilectiune pentru vechituri), am dat peste
un volum mai nou: Novele cu sase gravuri. Deschid si dau de istoria unui rege al Scotiei
care era sa devina prada mortii din cauza unui cap de mort imbalsamat. Inchipuiti-va insa ca
pe cine l-a pus litograful sa figureze in gravuri de rege al Scotiei? Pe Tasso! Lesne de
explicat: Economia. Am scos intradins portretul lui Tasso spre-a-l compara. Era el, trasura
cu trasura. Ce coincidente bizare pe fata pamantului, imi zisei zambind prin visarea mea.
Putea-s-ar oare intampla unui Tasso o istorie asemenea celeia ce-o citeam?...
Uitasem insa ca tot ce nu e posibil obiectiv e cu putinta in mintea noastra si ca, in
urma, toate cate vedem, auzim, cugetam, judecam nu sunt decat creatiuni prea arbitrare a
propriei noastre subiectivitati, iar nu lucruri reale. Viata-i vis.
Era o noapte trista. Ploaia cadea marunta pe stradele nepavate ale Bucurestilor, ce se
trageau stramte si noroioase prin noianul de case mici si rau zidite din care consta partea
cea mai mare a asanumitei capitale a Romaniei. Tropaiai prin baltile de noroi ce te
improscau cu apa lor cea hleioasa indata ce aveai cutezarea de-a pune piciorul c-un pas
inainte. De prin carciumi si pravalii patrundea prin ferestrele mari si nespalate o lumina
murdara, mai slabita inca prin stropii de ploaie ce inundase sticlele. Din cand in cand treceai
pe langa vro fereastra cu perdelele rosii, unde in semiintuneric se zarea cate o femeie... Pe

ici, pe colea vedeam pe cate-un romantios ce trecea fluierand sau cate-un om beat, care-
ndata ce chiuia ragusit langa ferestrele prostitutiunii, femeia spoita ce sta in sticla aprindea

un chibrit spre a-si arata fata sa unsa din gros si sanul sau vested si gol — poate ultimul
mijloc de-a sufoca dorinti murdare in piepturi starpite si pustiite de coruptiune si betie. Betivul
intra, semiintunericul devenea intuneric si amurgul gandirilor se prefacea intr-o miaza-noapte
de plumb cand gandeam ca si acela se numeste om, si aceea femeie. Trebuie sa scuzi, trei
sferturi ale lumii e asa, si dintr-al patrulea — Dumnezeul[e], ce putine-s caracterele acelea
care merita a se numi omenesti.
Prin usa unei carciumi deschise auzii tarlaiturile unor coarde false, pe care le
schingiuia sub arcusul sau cel aspru si cu degetele-i uscate un biet copil de tigan, si-n
preajma lui sarea de rumpea pamantul o muiere-n doi peri si un tigan rupt si lung, cu
picioarele goale bagate in niste papuci largi si umpluti cu paie. O veselie grotesca, urata se
desemna pe fetele amandurora.
Alaturi era o cafenea. Ploaia si frigul ce ma patrunsese ma silira sa intru-n ea. Mirosul
tutunului, eternul trictrac al jucatorilor de domino facea un efect deosebit asupra simturilor
mele ametite de ploaie si de frig. Orologiul, fidel interpret al batranului timp, suna de 12 ori in
limba sa metalica, spre-a da lumii, ce nu-l asculta, sama ca se scursese si a 12 ora a
miezului noptii. P-ici, pe colea pe langa mese se zareau cate-o grupa de jucatori de carti cu
parul in dezordine, tinand cartile intr-o mana ce tremura, plesnind din degete cu cealalta
inainte de-a bate, tacuti, cu ochii ficsi, miscandu-si si muscandu-si buzele far-a zice o vorba
si tragand din cand in cand cu sorbituri zgomotoase cate-o gura din cafeaua sau berea ce le
sta dinainte... semn de triumf!