Au trecut deja cinci luni! Îţi simţim cu toţii lipsa, prigoria mea. Mai cu seamă de când a venit iarna, iar aici, la Sassenage, viaţa şi-a încetinit ritmul. Tu, care-l cunoşti atât de bine pe jupânul Janisse, îţi poţi închipui văicărelile lui. Nu se poate obişnui cu gândul ăsta. Trebuie să-l scutur tot timpul ca să-l scot din melancolia lui! Dar să lăsăm asta. În ultima ta scrisoare, spui că te bucuri de un loc privilegiat pe lângă tânăra baroană. Îmi pare bine. Ştiu însă şi ce aşteaptă inima ta: veşti despre Mathieu. Încă n-am aflat, nici tatăl lui, nici eu, unde s-a ascuns după plecarea ta. Important este însă că, la puţină vreme după Crăciun, s-a întors şi şi-a reluat, fără să spună o vorbă, locul în faţa cuptorului. Fireşte, nimic nu mai este ca înainte, fiindcă mânuieşte lopata cu mâna stângă şi nu are îndemânarea de pe timpuri, dar totuşi se străduieşte şi îi dă sfaturi fratelui său mai mic. Toţi trei se ocupă în fiecare zi de coacerea pâinii. Mi-aş dori să-ţi pot spune că se gândeşte la tine, dar ar fi o minciună. Adevărul este că mă evită, iar când jupânul Janisse încearcă să facă vreo aluzie la tine, se grăbeşte să plece de acolo. Cât despre firea lui, pe care noi o ştiam veselă, s-a schimbat, devenind mohorâtă după întâmplarea aceea urâtă. Mai zâmbeşte doar atunci când se ia singur peste picior. Veselia lui s-a dus odată cu tine. Dar să nu te învinovăţeşti pentru asta! Lucrurile sunt aşa cum trebuie să fie şi ştim amândouă că va veni timpul. Deocamdată, fă ce te îndeamnă sufletul şi conştiinţa şi ai grijă de tine. Misiva era semnată de Gersende şi datată 15 februarie 1484. Sosise pe 25 la Bâtie, în Royans. Algonde împături scrisoarea înainte de a o pune în cufărul unde-şi aşezase, îndată ce sosise, puţinele lucruri personale. Odaia ei, despărţită de cea a lui Philippine de Sassenage printr-o uşă din lemn sculptat, era înzestrată cu toate cele necesare. Inclusiv un mic cabinet pentru toaletă, cum avea şi camera tinerei sale stăpâne, într-un ieşind, deasupra rigolei care se scurgea în râu. Philippine se grăbise să-l umple de rochii elegante, de alifii şi perii, decretând că ţinea să aibă o cameristă prezentabilă oriunde şi oricând. Algonde îşi dădea seama că aceste favoruri, total nepotrivite cu statutul ei de slujnică, avea un singur scop: să-i îndepărteze gândurile de la Mathieu şi să răscumpere vina tinerei ei stăpâne, fiindcă o îndepărtase de el. Nu vorbiseră niciodată despre căsătoria eşuată a lui Algonde sau despre atacul uliului. Decorul se schimbase. Viaţa însăşi se schimbase. Philippine considera că pagina fusese întoarsă. Algonde însă n-ar fi putut spune acelaşi lucru. Îşi trecu mâna peste pântecele greoi. Luase în greutate. Mânca exagerat de mult şi se străduia apoi să vomite ca să le ascundă adevărul celor din jur până când avea să elimine „lucrul“ acela din trupul ei. Nu mai era mult până atunci. În seara asta era lună plină. Se împlineau şase luni de când i se dăruise baronului de Sassenage, aşa cum îi poruncise Melusine, ca să anihileze veninul năpârcii, care îi acapara trupul. Acum aştepta nerăbdătoare trecerea timpului. Nu-i putea ascunde la nesfârşit adevărul lui Philippine. Până atunci reuşise, cu atât mai uşor cu cât aceasta nu-i cerea nimic în afara prezenţei ei practic permanente. Singura grijă a stăpânei ei fusese să afle dacă o slujnică putea fi înnobilată. Îi pusese această întrebare tatălui ei, care izbucnise în râs. Sidonie îi sugerase s-o prezinte pe Algonde ca atare, dacă ţinea atât de mult la asta. Fata se pomenise subit înconjurată de aura unei legături imaginare de rudenie şi fusese obligată să apară la curtea baronului sub numele Algonde de Sassenage. — Voi fi demascată la prima ocazie, zisese Algonde, în timp ce-şi punea o rochie somptuoasă, sub privirile încântate ale lui Philippine. — Crezi că de asta le pasă curtezanilor mei? Rezerva