Medicina perinatală s-a dezvoltat mult în cursul ultimelor decade, astfel încât, în majoritatea țărilor occidentale, am putut asista la o diminuare importantă a mortalității mamelor în perioada naşterii, precum şi a mortalității infantile. În acelaşi timp, s-au facut eforturi considerabile pentru aprofundarea înţelegerii noastre legat de tot ceea ce se întâmplă în psihismul femeii care concepe, poartă în ea şi aduce pe lume un copil. Concret, aceste eforturi au condus la prezența psihiatrului-psihanalist în cadrul clinic al maternităților, cadru în care se întâlnesc probleme ca cele discutate recent la un colocviu la care s-au reunit obstetricieni, pediatri, psihiatri şi psihanalişti. O tânără femeie soseşte la maternitate în stare de panică, purtând în ea un copil mort. Aaflat această veste îngrozitoare cu cinci zile înainte, într-o zi de vineri; în acest caz, a amânat naşterea pentru„săptămâna viitoare" şi, de atunci, în ciuda suportului din partea unui soț înțelegător, ea a trebuit să caute sprijinul câtorva oameni de specialitate (psihiatru, generalist) care nu au putut să înțeleagă această angoasă de a purta în ea un copil pe care nu-l mai simte şi mai degrabă au fost tentați să banalizeze ceea ce i se întâmpla. Prima moaşă care o întâmpină îi explică toate etapele ce conduc la naştere şi, treptat, reuşeşte să calmeze angoasa acestei tinere femei. Dar când ea îşi exprimă teama de a-şi vedea copilul mort după naştere, căci i se prezentase acest lucru ca o necesitate pentru a putea cu adevărat să facă doliul acestui copil, moașa a decis să apeleze la pedopsihiatrul aflat la consultație. Travaliul realizat în cursul zilelor următoare cu această pacientă pune în evidență că suportul călduros al întregii echipe pe toată durata acestui eveniment apăsător trezeşte carența trăită de această femeie în relația cu mama sa, mamă prezentă în timpul acestui post-partum, dar care nu vorbeşte decât despre ,,vei avea alții, nu este chiar aşa de grav".