Titlu De la idee la bani

Autor Napoleon Hill
Categorie De specialitate
Subcategorie Educație Financiară

descarca-napoleon-hill-de-la-idee-la-bani-pdf

In flecare capitol al acestei cărți pomenesc despre ecretul obținerii banilor care a adus averi uriaşe unor ameni extrem de bogați- oameni pe care i-am analiat atent vreme de mulți ani. Am aflat secretul de la Andrew Carnegie, acum mai bine de cincizeci de ani. Vicleanul, dar simpaticul ofian mi l-a servit cu nonşalanță pe vremea când sram foarte tânăr, şi de atunci nu l-am uitat niciodată. a asezat confortabil pe scaun, clipind vesel, și m-a privit atent, să vadă dacă sunt destul de deştept ca să mjeleg sensul deplin a ceea ce avea să-mi spună. Când şi-a dat seama că m-am prins, m-a întrebat dacăaş fi dispus să petrec douăzeci de ani sau mai mult pregătindu-mă să îl împărtăşesc lumii întregi, bărbaHlor si femeilor care, fără acest secret, ar eşua în viață. Am acceptat şi, cu sprijinul domnului Carnegie, mi-am imut promisiunea. Această carte conține Secretul, un secret pus în praciea de mii de oameni, din aproape toate categoriile ciale. 

A fost ideea domnului Carnegie ca această formula magică, ce l-a îmbogățit enorm, să fie oferită celor Eare nu au timp să cerceteze modalitățile prin care se câştigă bani. Şi el spera ca eu să pot testa şi demonstra valabilitatea formulei servindu-mă de experiențe ale unor persoane din diferite domenii de activitate. Era convins că această formulă trebuia inclusă în planul de învățământ al şcolilor şi facultăților publice şi era de părere că, predat corect, acest secret ar revoluționa în aşa măsură întregul sistem educativ, încât numărul de ani petrecuți în şcoală ar fi redus la mai puțin de jumătate.