S-au sculat înainte de ivirea zorilor şi au ieşit din cameră, sub un cer fără lună, dar cu puzderie de stele. Respiraţia li se transforma în aburi vizibili în aerul rece, iar cizmele scrâşneau pe pietrişul îngheţat din parcarea motelului. Vechea maşină de teren, singura din parcare, era plină de chiciură. Băiatul a fixat schiurile pe capotă, iar tatăl a aranjat bagajele, apoi s-a dus în faţă, să scoată ziarul prins cu ştergătoarele de parbriz. Era îngheţat şi rigid şi a trosnit când l-a mototolit. Înainte de a se urca în maşină, au mai zăbovit o clipă, au stat să „asculte” liniştea şi să privească, spre vest, munţii care se profilau pe cerul plin de stele. S-au îndreptat spre nord, pe strada principală, prin orăşelul care dormea încă, au trecut de tribunal şi de staţia de benzină, de cinematograful vechi, înaintând prin lumina slabă aruncată de lămpile stradale, care se reflecta în vitrinele întunecate ale magazinelor. Singurul martor al plecării lor a fost câinele sur care stătea de veghe la marginea oraşului, cu capul plecat şi cu ochi verzui, ce păreau fantomatici în lumina farurilor. Era ultima zi din martie şi de-a lungul şoselei se mai vedea încă o dungă din zăpada dată cu plugul la marginea drumului. Ieri după-amiază, îndreptându-se spre vest, zăriseră prima boare de verde prin iarba albită de pe câmpii. Înainte de apus, se plimbaseră pe un drum plin de noroi şi auziseră o mierlă de câmpie fluierând de parcă iarna ar fi plecat cu totul. Dar dincolo de terenul uşor vălurit al fermei, Abruptul munţilor Stâncoşi, străvechiul zid calcaros, lung de o sută şaizeci de kilometri, era încă acoperit de zăpadă şi tatăl îi spusese băiatului că vor găsi cu siguranţă acolo zăpadă bună, de primăvară. După ce au ieşit din oraş, la un kilometru şi jumătate spre nord au părăsit autostrada şi au luat-o la stânga, pe un drum drept, pe care au mers cam patruzeci de kilometri fără să întâlnească nicio curbă până la Abrupt. Au văzut - VIEŢI ÎNCERCATE - 8 căprioare şi coioţi şi chiar când s-a terminat asfaltul şi a început pietrişul, o bufniţă mare, cu aripi deschise la culoare, s-a desprins dintre plopii canadieni şi a început să plutească jos, pe deasupra lor, de parcă ar fi vrut să-i ghideze. Iar zidul muntos se profila tot mai aproape, un albastru umbrit, vizionar, până când li s-a părut că se deschide în faţa lor şi s-au trezit trecând printr-un culoar întortocheat în care un şuvoi de zăpadă topită se rostogolea printre plopii golaşi şi printre sălcii, ducând cu sine bucăţi albe de pin şi pietre de culoarea osului, ridicându-se ameninţător de o parte şi de alta a drumului. Drumul era mai abrupt acum şi când a devenit periculos din cauza zăpezii îngheţate, tatăl şi fiul s-au oprit să pună lanţurile. Când au ieşit din maşină, aerul li s-a părut îngheţat, imobil şi încărcat de zgomotul şuvoiului. Au întins lanţurile pe zăpadă în faţa roţilor din spate, iar tatăl s-a urcat din nou la volan şi a dat uşor înainte până când băiatul i-a strigat să se oprească. În timp ce tatăl a îngenuncheat să fixeze lanţurile, băiatul bătea din picioare şi sufla în palme să se încălzească.