Titlu Ingerul De Gips

Autor Nicolae Breban
Categorie Ficțiune
Subcategorie Literatura română

descarca-nicolae-breban-ingerul-de-gips-pdf

Cât adevăr suportă, cât adevăr îndrăzneşte un spirit? Aceasta a devenit pentru mine tot mai mult adevărata normă a valorii. Eroarea/credinţei într-un ideal/nu este obtuzitatea, eroarea este laşitatea…” 1 sept 1969 7 iunie 1972 — Mai e cineva? întrebă doctorul Minda, şi sora urâtă, roşcată, cu mâinile lungi, deschise uşa cabinetului. Intră o femeie; în spatele ei, figura lui Ceea. — Ai venit? făcu Minda şi voi să se ridice. Dar celălalt strigă din uşă: — Aştept, termină-ţi treaba… am un ziar la mine! şi surâse, şi Minda îi făcu un semn amical cu mâna. Pacienta (ultima din acea zi) se aşeză pe scaunul din faţa biroului său şi îi dictă cele câteva date convenţionale pe care Minda le trecu în registru. Apoi o privi: era o femeie în jur de treizeci, cu ceva neplăcut în toată fiinţa ei, dar curând, în timpul consultaţiei, această primă impresie se şterse din mintea lui. O făcu încet să vorbească, apelând la întrebări scurte, monosilabice, simple şi eficiente automatisme, şi ea îi răspundea cu oarecare voioşie deplasată. O dată sau de două ori i se păru că o mai văzuse undeva, că o cunoştea chiar, dar în timp ce se ridică să o vadă, uită acest lucru, o uită chiar şi pe ea, concentrându-se asupra diagnosticului. Se reaşeză apoi, scriindu-i reţeta,în timp ce ea se reîmbrăca, păstrând aceeaşi voioşie deplasată şi, poate, cu oarecare încetineală voită. Sora trecuse deja alături şi Minda o auzi cum se schimbă, lucru care îi displăcea, deoarece orele de serviciu nu se sfârşiseră încă. Cazul femeii era simplu şi ea ar fi putut să se adreseze şi unui generalist, dar Minda, în timp ce îi dădu cele câteva recomandări, păstră aceeaşi faţă impenetrabilă şi gesticulaţia lentă, ca şi cum ar fi stat în faţa unui caz serios, din simplă obişnuinţă sau cult al propriei profesiuni. Acum, stând în picioare în faţa ei, o privi mai atent: mijlocie de stat, figura rotundă, ochii mici, vii, sprâncenele desenate gros, buzele groase, rujate cu vulgaritate, dinţii frumoşi, perlaţi, părul des, fruntea mică, încăpăţânată, lipsită de spiritualitate, talia uşor îngroşată etc. Din nou i se păru ceva cunoscut în fiinţa din faţa sa; probabil o fostă pacientă. Deodată o auzi spunând (o voce surprinzător de plăcută, un timbru cald, răguşit)