Doar acel lucru la care ajungi cu uşurinţă nu va fi nicicând o povară pentru tine şi doar ceea ce nu e o povară poate fi veşnic. Doar ceea ce nu e câtuşi de puțin împotriva firii poate rămâne cu tine pururea. Chuang Tzu spune că la ceea ce e real, divin, existenţial poţi ajunge dacă te pierzi cu totul în el. Chiar şi efortul de a ajunge la el devine o piedică - şi atunci nu te mai poți pierde. Chiar şi efortul pe care-l faci ca să te pierzi constituie un obstacol. Cum ai putea face un efort ca să te pierzi? Toate eforturile se nasc din ego, iar prin efort, egoul e consolidat. Or egoul reprezintă boala. De aceea trebuie să renunți la orice efort, nu e nimic de făcut; trebuie să te pierzi cu totul în existenţial. Trebuie să devii din nou asemenea unui copil mic, abia născut, care nu ştie ce e bine, nu ştie ce e rău, nu cunoaşte niciun fel de distincții. Odată ce au apărut distincțiile, odată ce ştii că aşa e bine şi invers e rău, deja te-ai îmbolnăvit şi eşti departe de realitate. Un copil trăieşte natural - el e total. Nu face niciun efort, fiindcă a face efort înseamnă a lupta cu tine însuţi. O parte din tine este pentru şi o parte din tine e împotrivă - de aici vine efortul. Poți face multe, retine. În lumea aceasta poți face multe prin efort, pentru că efort înseamnă agresivitate, efort înseamnă violenţă, efort înseamnă competiție. Dar în lumea cealaltă nu se poate obţine nimic prin efort, iar cei care încep cu efortul vor trebui să renunţe, până la urmă, la el. Buddha a lucrat timp de şase ani, meditând în continuu, concentrându-se - a devenit ascet. 

A făcut tot ceea ce o fiinţă umană poate face, a căutat sub toate pietrele, n-a lăsat niciuna neridicată - şi-a pus în joc toată ființa. Dar toate acestea însemnau efort, egoul lui era acolo, şi astfel a dat greş. Pe tărâmul ultim, nimic nu dă greş mai mult decât egoul; în lumea aceasta, nimic nu izbuteşte mai mult decât egoul. În lumea materiei, nimic nu are mai mare succes decât egoul; în lumea conştiinţei, nimic nu suferă un eşec mai mare decât egoul. Situațiile sunt exact opuse în cele două cazuri - şi altfel nici nu se poate, câtă vreme dimensiunile sunt opuse. Buddha a suferit un eşec absolut. După şase ani era cu desăvârşire frustrat, iar când spun cu desăvârşire, înseamnă cu desăvârşire. Nu mai rămăsese în el nici măcar o fărâmă de nădejde; era deznădăjduit. În deznădejdea aceea a abandonat orice efort. Lumea o părăsise deja, îşi părăsise regatul; renunţase la tot ce ţine de lumea aceasta vizibilă. Acum, după şase ani de efort intens, renunţa şi la cele ce ţineau de lumea cealaltă. Era într-un vid desăvârşit - era gol. În noaptea aceea, somnul lui a avut o calitate diferită, fiindcă egoul nu mai era; a răsărit o tăcere nouă, diferită, fiindcă efortul dispăruse; iar pentru că în noaptea aceea n-a mai avut vise, o calitate nouă a fiintei i s-a întâmplat.