Titlu Scrisori de dragoste către viață

Autor Osho
Categorie Dezvoltare personală
Subcategorie Inteligența Emoțională

descarca-osho-scrisori-de-dragoste-catre-viata-pdf

Am primit scrisoarea ta alaltăieri, când m-am întors din Delhi. Mă bucur să știu că ești într-o stare de beatitudine și de mulțumire. Beatitudinea trăiește în noi, dar noi n-o găsim fiindcă o căutăm în exterior. Din momentul în care începe călătoria interioară, surse noi de beatitudine se ivesc încontinuu. În regatul lăuntricului, nu există nici întristare, nici durere, nici moarte. Odată ce ajungi la starea aceasta de nemurire, vei renaște, și vei tăia orice legătură care te ține captiv. Ajungerea la starea aceasta de eliberare reprezintă însuși țelul vieții. În starea aceasta, noțiunea de sine și de celălalt dispare, și rămâne doar faptul pur de a fi: fără limitări, cu neputință de descris; fără de formă și fără înfățișare. Înainte, cel care exista era „eu“-l; acum, cel care există este întregul. Odată ce ai ajuns aici, nu mai ai de ajuns nicăieri. Odată ce ai cunoscut asta, ai cunoscut totul. Odată ce ești în starea asta, violența și ura, întristarea și durerea, moartea și întunericul – toate vor dispărea, iar ceea ce va rămâne va fi sat chit anand: adevăr, conștiință, beatitudine. Fie ca tu să ajungi la sat chit anand. Aceasta este dorința mea.

Adevărul se manifestă în fiecare clipă, în tot ceea ce se întâmplă. El se exprimă perpetuu. Nu e nevoie decât de ochi care să-l vadă; lumina lui e veșnic prezentă. Am plantat un pom tânăr în urmă cu un an, acum a început să înflorească. Înainte să se întâmple asta a fost un an de așteptare. Viața spirituală e la fel. Fii într-o stare plină de rugăciune și așteaptă – sădește semințele și așteaptă să vină florile. Răbdarea este respirația vitală a meditației. Nimic nu se poate întâmpla înainte de vreme. Totul are nevoie de timp ca să crească. Am primit scrisoarea ta. Pe măsură ce continui călătoria, îți croiești un drum între speranță și disperare. Sunt foarte fericit să aflu asta. Drumul vieții e foarte șerpuit – și e bine că e așa. Asta face ca energia și curajul tău să fie puse la încercare și ca victoria să fie întâmpinată cu și mai multă bucurie. Numai cei care nu pornesc niciodată la drum se pot numi învinși. Cel care pornește a câștigat deja pe jumătate bătălia. Iar înfrângerile care apar pe parcurs nu sunt înfrângeri; ele sunt doar fundaluri care fac ca victoriile să iasă și mai mult în evidență, în toată gloria lor. Existența e cu tine în fiecare secundă; de aceea atingerea destinației e sigură. Eu sunt în beatitudine.