Când Léon şi Solange au intrat în biserică, toată lumea a fost frapată de diferenţa lor de înălţime, chiar dacă acesta purta tocuri şi stătea drept ca litera I. Şi aşa, la drept vorbind, abia de-i venea până la umăr. Lucrul însă nu deranja pe nimeni: nici pe credincioşii care se piteau după cărţile de rugăciuni, nici pe familia lui Solange. Şocase el contrastul, la început, dar de acum se ştersese în faţa calităţilor viitorului ginere. Era şi dovada deschiderii spirituale a unei femei care s-a îndrăgostit de un bărbat mai scund decât ea când, până în ziua aceea, cuplurile se alcătuiau exact invers. Mulţi vedeau în asta şi un semn bun: în sfârşit, superioritatea masculină fusese dată pe uşă afară. Iată că un bărbat mărunţel se putea căsători cu o uriaşă, o femeie coaptă putea râvni un băiat cu mult mai tânăr. Prejudecăţile trecutelor vremi se evaporau. Mai ales când soţul avea o ţinută tare mândră. Léon era un bărbat frumos, cu părul negru dat pe spate, după moda romantică. Cu ochii lui de un albastru cenuşiu, cu faţa prelungă şi buzele cărnoase, era demn de Solange, splendidă creatură planturoasă, o sclipitoare roşcată. Trecerea sa, pe aleea centrală, la braţul tatălui ei, cu decolteul impunător acoperit de crini şi cu spatele lat, bronzat, aproape gol, a trezit murmure de uimire. Până şi preotul a fost tulburat şi a trebuit să îşi coboare privirile pentru a putea continua slujba. La drept vorbind, Léon nu era chiar atât de scund. Un metru şaizeci şi şase e, totuşi, onorabil. Solange strica armonia cu acel un metru optzeci al ei. Ceea ce amorsa un contrast dat naibii. Numai că soţii transformaseră diferenţa în atu, ba chiar în semn al distincţiei. 7 - IUBITO, EU MĂ MICŞOREZ!… - Léon era nebun după nevasta lui, o copleşea cu daruri, solicitudine, atenţii. Deosebit de credincioasă, ea a rezistat în aşa fel încât niciunul dintre ei să nu cedeze reciprocei dorinţe, pretinzând ca, înaintea căsătoriei, logodna să fie făcută după toate uzanţele. Şi aşa l-a perpelit la foc mic un an de zile. Fericită că este curtată, nu i-a acordat decât prea mici favoruri pentru a mai putea fi şi imorale, dar suficient de promiţătoare pentru a-i întreţine flacăra iubirii. În ziua căsătoriei, după ce preotul le-a adresat întrebările rituale, amintind soţilor obligaţia fidelităţii şi a sprijinului reciproc în caz de boală, după ce le-a pus verighetele, Léon s-a ridicat pe vârfuri pentru a o săruta pe Solange. Aceasta, neputând să se aplece de teamă să nu îi plesnească rochia lungă şi albă şi să nu îi cadă de pe cap coroniţa de flori, a fost nevoită să îl apuce de mijloc şi să îl ridice până în dreptul gurii. Părea ajuns la categoria pană în mâinile ei, pur şi simplu plutind la centimetri buni de pământ. Emoţionată de dovada de tandreţe, întreaga asistenţă a izbucnit în aplauze.