Uşa din faţă a casei cu terasă, odinioară frumoasă, se deschise şi o femeie tânără, cu picioare lungi, îmbrăcată într-o rochie scurtă de mătase, care părea că se lipeşte de ea şi totodată pluteşte în jurul ei, ieşi în soarele blând de iunie, în dimineaţa ultimei zile din viaţa sa. În urmă cu un secol, aceste vile înalte, albe, aşezate doar la o aruncătură de băţ de faleza din Brighton, erau case de vacanţă ale celor cu avere din Londra. Acum, în spatele faţadelor murdare, arse de soare, apăruseră garsoniere şi apartamente de închiriat; ciocănelele de alamă ale uşilor fuseseră înlocuite de mult cu panouri pentru interfon, iar pe jos zăceau resturi din pungile cu gunoi aruncate sub sumedenia de afişe ale companiilor de închirieri. Cele câteva maşini oprite de-a lungul străzii, înghesuite pe locurile de parcare insuficiente, erau lovite şi ruginite, mânjite cu găinaţ de porumbei şi de pescăruşi. În contrast evident cu acest peisaj, totul la tânăra femeie denota rafinament – de la unduirea nepăsătoare a părului lung la ochelarii de soare pe care îi purta, de la strălucitoarea brăţară Cartier la geanta Anya Hindmarsh atârnată de umăr, la corpul bine întreţinut, bronzul mediteranean şi parfumul Issey Miyake care dădea o notă de sexualitate mirosului de monoxid al traficului intens. Era tipul de fată pe care ai fi văzut-o printre raioanele de la Bergdorf Goodman, la barul unui hotel Schrager sau la pupa unui iaht din St-Tropez. N-ar fi fost rău pentru o studentă la drept care s-ar fi întreţinut dintr-o bursă infimă. Însă Janie Stretton fusese prea răsfăţată de tatăl ei, după ce-i murise mama, ca să se gândească vreodată la ideea că ar trebui să se întreţină singură. Pentru ea era un lucru uşor să facă bani. Să îi facă însă practicând ceea ce învăţase era o cu totul altă problemă. Profesia de avocat era grea. Studiase patru ani la facultatea de drept, iar acum era în primii doi la o firmă de jurisconsulţi din Brighton, având ca şef un avocat specializat în divorţuri; slujba îi plăcea, deşi unele cazuri erau, chiar şi pentru ea, ciudate. Ca acela de ieri, al lui Bernie Milsin – simpaticul bătrânel de şaptezeci de ani, cu costumul său gri şi cravata înnodată cu grijă. Janie stătuse neobservată într-un colţ, pe un scaun, în timp ce Martin Broom, de treizeci şi cinci de ani, pe lângă care fusese repartizată, lua notiţe. Domnul Milsin se plângea că doamna Milsin, care era cu trei ani mai în vârstă decât el, nu îi dădea să mănânce decât după ce făceau sex oral.