Oglinda cea mare se lasă în jos, precum o fereastră de tip ghilotină. Femeia care tocmai i-a manevrat levierul surâde: de fiecare dată, un mărunt frison. Dar dacă rama ar lovi parchetul şi sticla s-ar face cioburi? Contactul este însă vătuit – iar lumea e despicată în două. De partea asta, un salon numai în aur şi alb. De cealaltă, ascunse de oglindă, un alcov, o lumânare, un bărbat gol care gâfâie… Un şambelan se strecoară în salon. „Maiestate, a sosit domnia sa cancelarul.‖ Femeia e deja instalată îndărătul unui pupitru, cu o pană de scris în mână. Sub rochia cea lungă, trupul îi e ghiftuit de dragoste. „Rugaţi-l să intre!‖ Se duce în întâmpinarea unui bătrân cu ochi apoşi, cu o statură prea masivă pentru subţirimea gambelor sale, prinse în ciorapi albi. „Prinţe, sper că aţi venit să-mi daţi de veste că s-a reinstaurat ordinea în gubernia Kazan…‖