Autorii antici nu au contestat niciodată autenticitatea dialogului Phaidon. S-a crezut însă, în filologia modernă, că o încercare de acest fel s-ar putea recunoaște în textul epigramei lui Panaitios, înscris pe prima pagină a unuia din manuscrisele dialogului (Venetus, Append, class. 4, cod I). În realitate, după cum a demonstrat S. Reinach (Panaitios critique, „Rev. de Philol.“, 1916, 201–209 apud Loriaux) această epigramă nu pune la îndoială autenticitatea dialogului, ci numai valoarea și puterea de convingere a argumentelor.

Din 1935 nici o revizuire capitală nu a modificat concluziile stilometrice ale lui C. Ritter în privinţa cronologiei dialogurilor lui Platon (cf. și Hackforth). Este în prezent unanim acceptată ideea că grupul Cratylos–Phaidon–Symposion (Banchetul) ocupă o poziţie intermediară între seria dialogurilor de tinereţe, care se încheie cu Gorgias, și seria dialogurilor de maturitate deschisă de Republica. Indiferent de cronologia relativă în cadrul acestui grup, Cratylos, Phaidon și Symposion conţin primele indicii ale formării unei doctrine independente de socratismul originar. Ideea că există ipostaze ale realităţii separate de realitatea însăși (eide chorista) — idee pe care Socrate nu o avusese (Arist., Metaph., 1078 b 30) și care va întemeia teoria Formelor (Ideilor) și axiomatica lui Platon — este pentru prima dată formulată în aceste dialoguri (pentru respingerea încercărilor de a recunoaște asemenea elemente în dialogurile anterioare, cf. Hackforth). Termenul post quem al redactării lui Phaidon este anul 392 (din motivele expuse de Bluck, App. 1). Dacă am considera, împreună cu Robin, că Symposion precedă Phaidon, ar trebui să admitem, ca termen ante quem, anul 384, la care se face aluzie în Symposion (și anume, scindarea teritoriului Mantineei). Dar, așa cum a remarcat Bluck, aceasta ar însemna „să-i atribuim lui Platon o perioadă extrem de încărcată în anii care au urmat după fondarea Academiei“ (Bluck, p. 144). Dimpotrivă, este cu mult mai probabil ca Phaidon să fi fost scris în 386, anul fondării Academiei (Hackforth), sau chiar cu puţin înainte (Bluck), adică într-o perioadă mai liberă, în care — daca ar fi să ne întemeiem și pe Gorgias — superioritatea recent descoperită a filozofiei îi stârnise lui Platon un interes exclusiv pentru această activitate, mai nobilă decât viaţa practică a politicianului. În portretul filozofului propus în Phaidon nimic nu prevestește sincretismul concepţiei ulterioare, dezvoltate în Republica VI, despre filozoful-om de stat (Hackforth observă absenţa oricărei trăsături politice în portretul filozofului din Phaidon; metafora politică este însă folosită).