CUVÎNT PREVENITOR 

Orice om cult crede a şti despre Republica două lucruri, amîndouă regretabile: că Platon scliiţează aici drept stat ideal unul autoritar la culrne; în al doilea rînd, că dă afară pe poeţi din cetatea sa. Sub aceste două acuze Platon a fost criticat, ironizat şi uneori batjocorit, mai ales în veacul nostru, dimpreună cu reflexiunea filosofică. Rămîne de văzut dacă regretabil este textul Republicii sau dacă nu cumva este felul nostru de a-1 citi. Cu Platon, dealtfel, s-au mai întîmplat de-a lungul veacurilor cîteva deformări de interpretare, cea mai gravă fiind aceea? de a înţelege Ideea drept supra-instituită realului şi ca dublîndu-1 pe acesta. Interpretarea îşi are obîrşia într-una din cele mai întristătoare pagini din istoria filosofici, în cap. 9 din cartea I a Metafizicii lui Aristotel, şi este curentă astăzi încă, la fel cu cea a Republicii. Fireşte, e infinit probabil că nu vom reuşi, pentru cititorul român, să înlăturăm interpretarea comună în ce priveşte dialogul de faţă. Dar pentru că e vorba de prima lui traducere în limba română, merită să fie făcută încercarea. Un lucru ar trebui să fie recunoscut de către cititorul care va străbate întregul dialog: Platon nu-şi propune în el să ofere un tip ideal de stat, ci un tip ideal de om. Poate, dacă la un congres platonician, marii specialişti ar hotărî să nu se mai traducă dia- , logul prin Republica, ci printr-un titlu ca „Republica interioară", , opera ar fi citită pe viitor altfel decît ca pînă acum, drept o lucrare politică. Cu politica propriu-zisă filosoful nu s-a îndeletnicit în scris niciodată pînă la bătrîneţe; abia în perioada ultimă, senilă au spus unii antici, a redactat el Legile (unde referinţele la Republica sînt ca şi nesemnificative), în rest s-a îndeletnicit cu Ideea — aşa cum o înţelegea el, iar nu cum au înţeles-o Aristotel şi cohorta de epigoni mai apoi — iar tocmai pentru că a ştiut să împletească realul cu Ideea el a rămas pînă astăzi în iniina culturii. Ce altceva este cultura decît cununia dintre real şi lege, atît în cunoaşterea naturii cît şi în cea a omului ? Pentru simple constituţii politice, a căror listă, încă de pe atunci interminabilă, Aristotel îşi propunea s-o întocmească, antichitatea nu ne-ar fi