Această carte își are originea în Europa, pe când, în urmă cu câțiva ani, maestrul budist tibetan, Lama Thubten Yeshe, a călătorit din Asia în Occident pentru a propovădui învățături, iar eu am călătorit din America în Orient pentru a le primi. Într-o zi, în cadrul unui interviu privat cu el, cunoscându-mi interesul pentru Jung, mi-a cerut pe neașteptate să susțin o prelegere despre psihologia lui Jung și despre relația acesteia cu budismul tibetan. Am protestat: eram total nepregătită și știam atât de puține despre acest subiect. Dar Lama a insistat cu delicatețe. Speriată, am tot stăruit să fiu iertată de la o asemenea îndatorire imposibilă, dar el era de neclintit și nici nu a vrut să audă lamentările mele. Pentru prima și singura dată de când îl întâlnisem pe Lama Yeshe, am crezut cu adevărat că eșuaserăm în comunicarea noastră. Nici nu bănuiam însă ce avea să urmeze. Mai târziu, în răstimpul aceleiași zile, m-am așezat liniștită cu picioarele încrucișate pe podeaua camerei de meditație, în fața unui public numeros de studenți ai lui Lama Yeshe, și am susținut acea prelegere. S-a dovedit a fi un eveniment memorabil și semnificativ din viața mea. Din acel moment, am fost cuprinsă de imboldul de a învăța și experimenta cât mai mult din învățăturile celor două tradiții. Am început astfel călătoria fascinantă între Est și Vest, Vest și Est, iar în mintea mea, fiecare disciplină o completa pe cealaltă, o ajuta în a oferi pe mai departe explicații și o îmbogățea. Ca urmare, câțiva ani mai târziu, a apărut această carte. Ca o sincronicitate, pe când mă aflam în California, Lama Yeshe ajuns și el acolo, după o absență îndelungată. I-am arătat lucrarea, iar el m-a încurajat imediat să o public. Încă o dată am fost reticentă, dar din nou, era o sarcină de la care nu m-am putut eschiva. Cartea încearcă să facă paralele și să aducă în discuție asemănările și diferențele dintre budismul tibetan și psihologia lui Jung. Scopul său este de a identifica posibile conexiuni, astfel încât să facă o punte între anumite aspecte ce țin de tradiția filozofică și spirituală, de sistemele etice și psihologice din Orient și Occident. Unul dintre principalele aspecte pe care vreau să îl cercetez este următorul: dat fiind faptul că cele două tradiții s-au dezvoltat în perioade istorice diferite, în condiții socioculturale foarte diferite și, din punct de vedere geografic, în două părți opuse ale lumii, sunt ele oare intrinsec distinctive și au o valoare psihologică și etică numai pentru indivizii din spațiile în care fiecare s-a dezvoltat? Sau este posibil ca cele două tradiții să fie reconciliate, „să se unească contrariile", să permitem apariția unei interacțiuni, să sintetizăm și să adaptăm concluziile, metodele și înțelepciunea sistemelor respective la nevoile și condițiile societății contemporane, în ciuda oricăror granițe geografice? Sunt și alte întrebări pe care le voi aduce în discuție în această cercetare. Există oare posibile pericole inerente în cazul în care i s-ar permite unui occidental să experimenteze străvechile și adânc înrădăcinatele tradiții orientale? Sunt oare aceste pericole practic cauzate de transplantarea disciplinei spirituale de la o cultură la alta – de la Est la Vest –, în același mod în care s-a produs și reversul atunci atunci când tehnologia industrială occidentală a fost introdusă în așa-numitele țări subdezvoltate din Est, provocând perturbări semnificative în modelele tradiționale de viață și de muncă și, prin urmare, cauzând adesea daune grave în echilibrul psihologic al indivizilor respectivi? Ori pericolele sunt și mai profunde, cum ar fi cele pe care alchimiștii le știau și asupra cărora neau avertizat – spunând că opera (munca, lucrarea) lor era „ca o otravă letală, adică nu exista doar riscul unei otrăviri chimice, dar și cel al unor „otrăviri mentale, cu alte cuvinte, riscul apariției unor aberații mentale/unor denaturări cognitive. Care sunt atunci măsurile de precauție necesare – dacă acestea există − în abordarea studiului și a practicii unei discipline spirituale orientale, care a fost ținută secretă timp de secole și a fost doar recent dezvăluită lumii occidentale? C. G. Jung, alchimiștii și budiștii tibetani, au fost oare toți în căutarea aceluiași adevăr – Sinele, piatra filozofală, iluminarea? Au operele lor o esență comună care, dacă este bine înțeleasă și aplicată, conține o valoare universală?