TABLOUL 1 O cameră de hotel, modeştă, cu două paturi. La masă învaţă îmbrăcat, dar în papuci de casă, cu o bască pe cap, trăgând dintr-o „Mărăşească”, Constantin Dinu. Unul din paturi a rămas în penumbră, dar se ghiceşte acolo, sub pătură, un om care doarme. De-afară, fereastra fiind deschisă, se aude deşirant „Ciau, cian, bambina...” Dinu nu suferă; bagă capul între umerii puternici şi-şi trage basca pe frunte. Melodia continuă. Ignat s-a ridicat în capul oaselor, dă pătura deoparte, cu un gest brusc, şi se îmbraci rapid, stând pe marginea patului. IGNAT (fredonând): „Un baccio ancora”... Ştii ce înseamnă „un baccio ancora”? DINU (fără să se mişte): Te-ai trezit? IGNAT (îmbrăcându-se): Ştii, sau nu ştii? DINU: Spuneai să te trezesc la cinci... IGNAT: Încă un sărut, asta înseamnă — încă un sărut... Niciodată nu ţi-au plăcut materiile umanistice. DINU (morocănos): Ce ai? Aşa se trezeşte omul din somn? IGNAT (în oglindă): Nici n-am dormit DINU (răbdător): Dar ce-ai făcut? IGNAT: Am visat. DINU: Uite ce se întâmplă... (Imperativ.) E patru şi cinci. IGNAT: E patru fără douăzeci şi cinci. DINU: E patru şi cinci. IGNAT: Dacă Lilly a pus „Ciau, ciau, bambina”, e patru fără douăzeci şi cinci... DINU: Ce legătură are? IGNAT: Am rugat-o să mă trezească la patru fără douăzeci şi cinci, să prind acceleratul de patru. (Se apleacă şi trage de sub pat geamantanul.) N-am dormit toată noaptea, nu poţi să ai încredere în femei. O ştii pe Lilly? DINU: O ştiu. IGNAT: N-o ştii. Şi eu credeam c-o ştiu, dar uite că la patru fără douăzeci şi cinci a pus „Ciau, ciau, bambina...” Voia, mai întâi să mă strige... Fii fată serioasă (lui Dinu), cum o să mă strige noaptea în stradă? I-am spus să-mi pună „Dansul orelor”. Ai auzit vreodată „Dansul orelor”? DINU: Nu. IGNAT: E o fată cultă. DINU: E patru şi zece, după ceasul meu. IGNAT (s-a îmbrăcat): Uite-te la turn şi fă scăderea; dragă Dinule, ciau... DINU (indicând totul pe ceas): Până la şase, facem legea lui Ohm, de la şase — funcţii trigonometrice. La şapte... (Îl priveşte pentru prima oară atent pe Ignat, din cap până în picioare.) IGNAT (cu dezinvoltură): Iei ziarul ăsta... şi la revedere! DINU (uimit, moale): Ciau, Mielule... IGNAT: Nu aşa! Nu ciau... ai văzut, sunt 400, toţi lei. N-are rost să mai… DINU: Ciau, Miel