Glasul de la telefon pare tăios şi imposibil de contrazis, dar nu înţeleg prea bine ce spune - mai întâi fiindcă ţin receptorul invers. Îl pun cu o mişcare nu prea dibace în poziţia normală. -Mă auziţi ? Aici e Clyde Umney, avocatul ! -Clyde Umney, avocatul ? -Dumneata eşti Marlowe ? -Da, cred că da. Mă uit la ceasul de la mână. E ora şase jumătate dimineaţa, dar parcă n-am dormit deloc. -Încearcă să fii politicos, tinere ! -Iertaţi-mă, domnule Umney, nu mai sunt tânăr. Sunt bătrân, obosit, şi n-am în mine nici un strop de cafea. Cu ce vă pot fi de folos ? -Doresc să te duci la gară la ora opt, când soseşte expresul Super Chief. Printre călătoare se află o tânără pe care vreau s-o urmăreşti până se va stabili undeva. După asta, mă anunţi imediat. Clar ? -Nu. -De ce ? ! se înfurie el. -Nu-s prea sigur că pot să îndeplinesc o astfel de misiune. -Aici e Clyde Um... Nu-l las să-şi termine fraza. -Opriţi-vă sau încep să fac urât. Spuneţi-mi mai bine despre ce e vorba. Poate că ar fi bine să vă adresaţi altcuiva. N-am lucrat niciodată pentru F.B.I. -Ei... secretara mea, domnişoara Vermilyea, te va căuta peste o jumătate de oră la biroul dumitale. O să-ţi dea toate informaţiile de care ai nevoie. E o persoană foarte pricepută. Vreau să cred că pot să spun şi despre dumneata acelaşi lucru. -Sunt mult mai competent după ce-mi iau micul dejun. Aşa că mai bine spuneţi-i să vină aici.