— Vorbeam cu o femeie din Ruskin Court care mi-a spus că e la dietă, spune Joyce şi îşi termină paharul cu vin. Are optzeci şi doi de ani! — Când mergi cu cadrul pari mai gras, zice Ron. E de la cracii subţiri care-i are. 

— De ce ai ţine dietă la optzeci şi doi de ani? întreabă Joyce. Ce rău poate să-ţi mai facă un rulou cu cârnăcior? Să te omoare? Ce să zic, stai la coadă! Clubul Crimelor de Joi şi-a încheiat cea mai recentă întrunire. Săptămâna asta au analizat cazul neelucidat al unui vânzător de ziare care a omorât un intrus cu arbaleta. Tipul fusese arestat, dar apoi intervenise presa şi se stabilise în consens că individului trebuia să i se permită să-şi protejeze chioşcul cu arbaleta, ce Dumnezeu! Scăpase cu fruntea sus. Cam o lună mai târziu, poliţia descoperise că intrusul se vedea cu fiica adolescentă a vânzătorului de ziare şi că acesta avea un cazier plin de cazuri de vătămare corporală gravă, dar la momentul acela deja toată lumea trecuse peste episod. Lucrurile astea se întâmplau în 1975, la urma urmei. Nu tu CCTV, nu tu persoane care să vrea scandal. 

— Credeţi că un câine e un companion bun? întreabă Joyce. Mă gândeam ori să-mi iau un câine, ori să-mi fac cont pe Instagram. 

— Eu te-aş sfătui împotrivă, spune Ibrahim. 

— Tu sfătuieşti mereu împotrivă, observă Ron. 

— În mare parte, da, e de-acord Ibrahim. 

— Sigur, n-ar fi un câine mare, spune Joyce. N-am aspirator cât pentru un câine mare. Joyce, Ron, Ibrahim şi Elizabeth iau prânzul la restaurantul aflat în inima comunităţii de la Coopers Chase. Pe masă sunt o sticlă de vin roşu şi una de vin alb. E aproape ora douăsprezece fără un sfert. 

— Nu-ţi lua câine mic, Joyce, spune Ron. Câinii mici îs ca bărbaţii mici: vor mereu să-şi arate muşchii. Fac scandal, latră la maşini… Joyce dă aprobator din cap. 

— Atunci, un câine de talie medie, poate? Elizabeth? 

— Mhm, bună idee, răspunde Elizabeth, deşi nu prea e atentă. Cum ar putea fi, după scrisoarea pe care tocmai a primit-o? Înregistrează ideile principale, desigur. Elizabeth e mereu în stare de alertă, pentru că nu ştii niciodată ce-ţi poate cădea în poală. De-a lungul timpului a auzit de toate. O frântură de conversaţie într-un bar din Berlin, un marinar rus cam vorbăreţ aflat în permisie în Tripoli. De data asta, într-o zi de joi, în timpul mesei de prânz dintrun sătuc pentru pensionari adormit din Kent, se pare că Joyce vrea un câine, că are loc o discuţie despre dimensiunile acestuia şi că Ibrahim are anumite îndoieli. Însă mintea ei e în altă parte. Scrisoarea i-a fost strecurată lui Elizabeth pe sub uşă, de către o mână nevăzută.