Prefată

I-am descoperit pe Homer și pe Alexandru în urmă cu paisprezece ani și, dintr-un motiv sau altul, mi-au stârnit curiozitatea; dacă vreun cititor lasă din mână această carte cu dorința de a-l citi pe Homer sau gândindu-se cum ar fi fost dacă l-ar fi urmat pe Alexandru înseamnă că n-am scris degeaba. Nu am vizat vreo categorie anume de cititori, deoarece nu cred că există astfel de categorii; am scris această carte cu aceeași pasiune cu care citesc despre trecut. Nu-mi place să memorez numele unor persoane lipsite de însemnătate și date incerte, nici să resping opiniile altora. Trecutul, ca și prezentul, este alcătuit din anotimpuri, chipuri, sentimente, dezamăgiri și lucruri văzute. Mă plictisesc instituțiile și nu cred în structuri rigide. Unii s-ar putea să nu fie de acord cu mine. Aceasta nu este o biografie și nici nu pretinde să ofere certitudini despre Alexandru. Peste douăzeci de contemporani ai lui Alexandru au scris cărți despre el, însă nici una nu a supraviețuit. 

Ele ne sunt cunoscute doar prin citate consemnate de autori ulteriori, dintre care nici unul nu a păstrat formularea originală; la rândul lor, acești autori ulteriori ne sunt cunoscuți doar din manuscrisele copiștilor care i-au urmat, iar cele patru manuscrise care servesc drept surse principale sunt incomplete. 

Cea mai detaliată relatare ne este oferită de un manuscris al cărui text nu poate fi verificat; un altul, foarte folosit, a fost adesea copiat ilizibil. De la Alexandru nu ne-a rămas nici o scrisoare cu caracter personal a cărei autenticitate să fie neîndoielnică și cele două extrase cunoscute din documentele sale oficiale se referă ambele la aspecte politice. Din perspectiva inamicului, numele lui supraviețuiește într-o inscripție de pe un mormânt lician, pe câteva tăblițe babiloniene despre lucrări de construcție și despre astronomie și în dedicații de pe temple egiptene. Este o naivitate să crezi că trecutul îndepărtat poate fi reconstituit doar din texte scrise, dar în cazul lui Alexandru chiar și dovezile scrise sunt rare și deseori stranii. Cu toate acestea, eu știu de existența a 1 472 de cărți și articole pe această temă în ultimul secol și jumătate, dintre care multe adoptă un ton sigur și pot fi respinse doar pe acest temei. Sf. Augustin, Cicero și poate împăratul Iulian sunt singurele figuri din Antichitate pentru care există suficiente mărturii cât să li se poată scrie biografia – Alexandru nu se numără printre ele. 

Această carte este o căutare, nu o relatare, și orice cititor care o consideră o imagine completă a vieții lui Alexandru pornește de la o premisă greșită. Am avut parte de mult sprijin în scrierea cărții de față. Întâi de toate, sunt recunoscător pentru sprijinul generos și totala lipsă de îndatoriri de care m-am bucurat mai întâi ca student, apoi ca membru al Magdalen College din Oxford. În timpul petrecut acolo, C.E. Stevens mi-a arătat mai întâi că istoria nu trebuie să fie plictisitoare ca să fie adevărată. G.E.M. de Sainte Croix mi-a reînviat interesul pentru Alexandru și l-a hrănit cu multe perspective interesante despre Antichitate. J.K. Davies a fost o sursă constantă de sugestii și de comentarii înțelepte. A.D.H. Bivar mi-a servit drept ghid în problematica persană, care a devenit o mare atracție pentru mine. Conferințele regretatului Stefan Weinstock despre religia romană m-au făcut să-mi pun multe întrebări despre Alexandru, iar remarcabila sa carte despre Caesar ar fi sporit numărul acestora dacă aș fi putut asimila toată cunoașterea strânsă în paginile ei. Dar, într-un moment în care o mare parte din istoria antică este un deșert, am avut cel mai mult de câștigat din prelegerile și scrierile lui Peter Brown; marele meu regret este că nu există suficiente dovezi arheologice și mărturii scrise care să permită tratarea epocii lui Alexandru așa cum a tratat el Antichitatea târzie. 

Le sunt recunoscător editurilor Hogarth și Harcourt pentru permisiunea de a reproduce poemul „În anul 200 î.Hr.“ din The Complete Poems of C.P. Cavafy, tradusă de Rae Dalven, și editurilor Faber & Faber și Random House, pentru permisiunea de a cita din poemul „Scutul lui Ahile“ de W.H. Auden. Alte datorii sunt mai personale. La fel ca trezorierul lui Alexandru, am fost ajutat în anii de solitudine de o grădină și de o doamnă – în ambele privințe, am fost mai norocos decât el. Grădina mea a fost mai generoasă, iar doamna, deși nu este o zeiță, cel puțin este soția mea.