De fiecare dată când coteam pe altă stradă, vântul rece ca gheaţa ne izbea cu toată forţa, aproape cu duşmănie, de parcă s-ar fi înfuriat când vreo clădire ne apăra. Rafalele ascuţite şi reci ca nişte ţurţuri îmi înţepau obrajii îmbujoraţi şi mi-am strâns braţele mai tare în jurul corpului, încovoindu-mă în timp ce-mi adunam toate puterile ca să înfrunt atacul. — Pentru a cincea şi ultima oară... unde ne duci? întrebă loss» apropiindu-se şi mai mult de logodnicul ei, Braden. El îşi desfăcuse haina de lână, pentru ca ea să se cuibărească mai bine, şi o ţinea strâns cu braţul de după talie. Ha era îmbrăcată cu o jachetă scurtă, elegantă, şi cu o rochie roşie care îi venea ca turnată, l a fel ca noi, purta pantofi cu toc cui. De fapt, singurul articol vestimentar care o proteja de iarna scoţiană era o eşarfe, Ellie şi Jo erau cam în aceeaşi situaţie: purtau rochii, tocmi şi jachete subţiri. Doar mie, pantalonii largi şi negri îmi ţineau un pic de cald, dar bluza din mătase şi sacoul uşor nu mă protejau aproape deloc. Fiindcă nu eram la fel de obişnuită să merg pe tocuri cui precum prietenele mele, păşeam cu atenţie în spatele grupului, pe când Jo ne conducea către destinaţia misterioasă. — Nu e departe, a promis ea, aruncându-ne o privire fugară peste umăr, în timp ce mergea înaintea noastră pe strada principală din centrul oraşului. Cam, logodnicul ei, o cuprindea strâns cu braţul, încălzind-o cât putea de mult, iar în spatele lor, sora lui Braden, Ellie, şi cel mai bun prieten al său, Adam, se lipiseră unul de altul pentru a se încălzi. Şi ei se logodiseră, chiar foarte recent. Eu, pe de altă parte, nu aveam un logodnic care să mă protejeze de vântul tăios.