Avionul aproape că s-a golit, aşa că nu mai pot să trag de timp. îmi iau rucsacul şi urmez indicatoarele care duc spre banda rulantă pentru bagaje. Ies din terminal şi îl văd pe fra tele meu Alex aşteptându-mă dincolo de punctul de control. Pe drum, mă întrebasem dacă aveam să-l recunosc sau dacă nu cumva o să am senzaţia că suntem doi străini, nu rude. Dar nu, n-am cum să îl confund pe fratele meu mai mare... faţa lui îmi e la fel de familiară ca propriul chip. Simt o mică satisfacţie că l-am întrecut în înălţime şi că nu mai arăt ca un puşti sfrijit, aşa cum mă ştia el. —Ya estâs en3 Colorado, zice trăgându-mă spre el şi îmbrăţişându-mă. Când îmi dă drumul din strânsoare, observ nişte cicatrici estompate deasupra sprâncenelor şi în jurul urechilor, pe care nu le avea înainte. Arată mai în vârstă, dar nu mai are privirea aia mereu în gardă, ca un soi de scut. Cred că am moştenit şi eu chestia asta cu scutul. —Gracias4, răspund pe un ton plat. Alex ştie că n-am niciun chef să mă aflu aici. Unchiul Julio a stat cu mine până ce am urcat în avion.