Stephen Buhner a înțeles (și vă împărtășește și vouă) înspăimântătorul adevăr care nu se găsește în Journal of the American Medical Association: rămânem fără arme în războiul contra microbilor. Cum microbii trec printr-o generație cam în 20 de minute, în loc de circa 20 de ani, cât ne ia nouă, oamenilor, să ne reproducem, nu trebuie să ne mirăm că microbii dezvoltă rezistență la armele noastre chimice la fel de rapid pe cât le punem noi la punct. Când vancomicina¹ va abandona și ea lupta, așa cum se va întâmpla, s-ar putea, după cum prezice Stephen în această carte și după cum am prezis și eu cu o altă ocazie, să ne întoarcem la plantele medicinale biblice de acum două mii de ani, cum ar fi usturoiul și ceapa. Fiecare dintre aceste plante conține nenumărați compuși (unii oameni se opun utilizării termenului „antibiotic“ pentru a face referire la principiile chimice active din plante, dar eu nu le împărtășesc desconsiderarea față de o astfel de terminologie). Pentru o specie de microb sau de bacterie cu înmulțire rapidă este ușor să păcălească (să depășească prin evoluție) un singur compus, învățând să-l nimicească sau chiar să-l folosească în folosul propriului metabolism, dar nu este la fel de ușor să facă față compușilor complecși aflați în plante. Oamenii de știință recunosc acest adevăr și creează compuși tot mai complecși, cum ar fi cocktailul contra SIDA sau chimioterapii multiple contra cancerului. Aceiași supersavanți, care minimalizează afirmațiile botaniștilor referitoare la sinergiile care explică eficiența anumitor plante și combinații de plante, exploatează acum sinergiile a trei sau patru compuși în formulele lor farmaceutice.