ÎNSEMNĂRILE UNUI COMPLICE 

Ne despărţim de vremurile sovietice. De viaţa aceea a noastră. Încerc să-i ascult cu onestitate pe toţi participanţii la drama socialistă… Comunismul a avut un plan smintit: să-l schimbe pe omul „vechi“, pe bătrânul Adam. Şi i-a reuşit…poate că e singurul lucru care i-a reuşit. Vreme de mai bine de şaptezeci de ani, în laboratoarele marxism-leninismului a fost creat un tip aparte de om – homo sovieticus. Unii îl socotesc un personaj tragic, alţii îl numesc sovok. Mie mi se pare că-l cunosc pe acest om, îl cunosc bine, am trăit mulţi ani alături de el, umăr la umăr. El – sunt eu. El – sunt cunoştinţele, prietenii, părinţii mei. Vreme de câţiva ani am călătorit prin toată fosta Uniune Sovietică, pentru că homo sovieticus nu e numai rus, ci şi bielorus, turkmen, ucrainean, kazah… Acum trăim în state diferite, vorbim limbi diferite, dar sunteminconfundabili. Ne recunoşti imediat! Noi toţi, oamenii din socialism, semănăm între noi şi nu semănămcu ceilalţi oameni – avem propriul vocabular, propriile reprezentări despre bine şi rău, despre eroi şi martiri. Avem o relaţie aparte cu moartea. În poveştile pe care le notez, îţi zgârie mereu urechea cuvinte ca: „a trage“, „a împuşca“, „a lichida“, „a trimite la moarte“, sau variante sovietice ale dispariţiei, precum „arest“, „zece ani fără drept de corespondenţă“, „emigraţie“. Cât poate preţui viaţa omului dacă ne amintim că nu demult oamenii piereau cu milioanele? Suntem plini de ură şi de prejudecăţi. Toţi provenim din locul care a cunoscut Gulagul şi un război cumplit. Colectivizarea, deschiaburirea, strămutarea populaţiilor… Acesta a fost socialismul, aceasta a fost, pur şi simplu, viaţa noastră. Pe atunci vorbeam puţin despre ea. Iar acum, când lumea s-a schimbat ireversibil, pe toţi a început să-i intereseze viaţa aceea a noastră; oricum ar fi fost ea, era viaţa noastră. Scriu, refăcând din bucăţele, din fărâme, istoria socialismului „domestic“… „intern“. Aşa cum a sălăşluit el în sufletul omului. Mă atrage mereu tocmai această perspectivă măruntă – omul… doar omul. În definitiv, acolo se petrece totul. De ce sunt în carte atâtea poveşti cu sinucigaşi, şi nu cu oameni sovietici obişnuiţi, cu biografii sovietice obişnuite? La urma urmelor, oamenii îşi pun capăt zilelor din dragoste, din pasiune, din pură curiozitate sau doar aşa, din dorinţa de a afla taina morţii… I-am căutat pe cei în care s-a înrădăcinat adânc idealul, care l-au lăsat să crească în ei în asemenea măsură, încât nu l-au mai putut smulge – Statul a devenit universul lor, a înlocuit totul, chiar şi propria lor viaţă. Ei nu puteau ieşi din istoria mare, nu se puteau despărţi de ea, nu puteau fi fericiţi altfel. Să plonjezi… să te arunci în abisul existenţei private, aşa cum se desfăşoară ea astăzi, când ce e mic a devenit mare. Omul vrea pur şi simplu să trăiască, fără vreun ideal măreţ. Aşa ceva n-a existat niciodată în viaţa ruşilor, aşa ceva nu cunoaşte nici literatura rusă. În general, noi suntem războinici. Fie ne războiam, fie ne pregăteam de război. Niciodată n-am trăit altfel. De aici şi o psihologie războinică. Chiar şi în viaţa pe timp de pace totul era ca în război. Bătea toba, flutura drapelul… inima îţi sărea din piept… Omul nu-şi vedea statutul de rob, ba chiar îl iubea. Şi eu îmi amintesc: după şcoală ne adunam toată clasa să mergem la desţelenit, îi dispreţuiam pe cei care refuzau să meargă, regretam până la lacrimi că revoluţia, războiul civil au avut loc fără noi. Priveşti în urmă şi te întrebi: oare aşa eram noi? Eu? Mi-am amintit totul împreună cu eroii mei. Unul dintre ei spunea: „Numai un om sovietic poate înţelege alt om sovietic.“ Eram oameni cu una şi aceeaşi memorie comunistă. Vecini de memorie. Tata îşi amintea că el personal a crezut în comunism după zborul lui Gagarin. Noi am fost primii! Puteam înfăptui orice! Aşa ne-au educat şi pe noi el şi mama. Am fost oktiabrionok 1 , am purtat insigna cu băieţelul buclat, am fost pionieră, comsomolistă. Dezamăgirea a venit mai târziu. După perestroika, toată lumea aştepta să se deschidă arhivele. S-au deschis. Am aflat istoria care ne fusese ascunsă…