ASTĂZI, 2 AUGUST, LA ORA 17.34, PE SOUTH CONGRESS Bridge, cunoscut şi drept parcarea South Congress, mi-am acceptat adevărata formă. Geamurile Subarului erau coborâte şi Queen's Greatest Hits era dat la maximum - şi asta a fost, nu mai eram o femeie înlănțuită într-un birou închis, ci solist vocal, urlând şi cântând cu Freddie Mercury. Maşinile din faţă frânau. Le-am urmat exemplul, întinzând mâna ca să mă asigur că nu-mi cade cutia de pe scaunul din față. Înăuntru erau o fotografie cu mama şi cu mine la Disneyland, când aveam cinci ani, о cană de cafea cu fața lui David Bowie pictată pe ea şi trei batoane cu cereale stătute, pe care le găsisem îngropate sub nişte depoziții vechi. Bunurile mele personale. Cu o jumătate de oră mai devreme, şefa mea, Beth, mă chemase în biroul ei. Se întinsese să mă ia de mână, ştergându-şi mizeria ei de loțiune de lămâie de palma mea, şi mă concediase. Mă uitasem în jos la coapsele care imi ieşeau din rochia bleumarin fară formă şi la balerinii ieftini şi avusesem iar senzația aia ciudată de plutire. Senzația pe care o aveam în fiecare dimineață la ora cinci când mergeam prin parcare, dar amplificată de zece ori. Ca şi cum, dintr-odată, aş fi auzit clămpănitul unei tăblițe de regizor şi totul din biroul lui Beth ar fi devenit mai strălucitor sub luminile platoului de filmare, iar cineva ar fi strigat: „Bine, am terminat-o cu asistenta juridică! Bună treabă, Cassie!" 

Şi asta a fost tot astăzi. Plecasem de pe platou ca să-mi încep viața reală, sperând că va fi una care să nu însemne doar să cânt în maşină. În ciuda faptului că discursul tras de păr şi fals compătimitor al lui Beth -„Aş fi vrut să nu fiu nevoită să fac asta" - mă făcuse să întârzii la al doilea - iar acum singurul - meu loc de muncă, îmi dădusem deja seama că faptul că fusesem concediată de la Jimenez, Gustafson şi Moriarty, avocați specializați în testamente şi succesiuni era ceva menit să se întâmple. Nu o binecuvântare deghizată, nu un semnal de alarmă, ci un lucru cu adevărat bun, curat ca zahărul de bun, un lucru pe care il voisem şi mi-l dorisem: să scap de orele nesfârşite de muncă în care lingeam timbre şi vånam gre- şeli de tipar şi închideam in grabă ferestrele cu Hiatus Kaiyote de pe YouTube atunci când o simțeam pe Beth in spatele biroului meu. Am schimbat banda ca să depăşesc un Pathfinder. Asta era. Aveam s-o anunţ. Am dat Queen mai încet, mi-am pus telefonul pe difuzor, l-am aşezat în suportul pentru pahare şi am format numărul.