Rusia ţaristă era denumită închisoarea popoarelor. În ea valurile deportărilor s-au ţinut lanţ: decembriștii, „democrații revoluționari“, narodnicii. lumea a aflat curînd de inchisorile Petru şi Pavel, Schliisselburg, Centrala Aleksandrovski ; a început să se edifice încă din Rusia anului 1839, mărturia lui Custine (publicată în 1843); şi au revelat-o Dostoievski cu Amintiri din Casa Morților (1862), Cehov cu Insula Sahalin (1895), Tolstoi cu Învierea (1899). (O descriere dintre cele mai veridice ne-a lăsat C. Stere, în volumele siberiene — IV şi V — din romanul În preajma revoluţiei). A trecut veacul penultim, au trecut răscoaleie, condamnăriie, siiniciile lui.

Așa s-a extins universul concentraţionar. Au fost fău- rite corespunzătore „organe' 'represive ; închisorile Şi lagă- rele de „reeducare“, detașamentele de călăi — pentru tot mai multe victime. S-au succedat „securitățile“ : VCK, OGPU, NKVD, NGB, MGB, MVD, KGB și șefii lor: Dzer- jinski, Menjinski, Iagoda, Iejov, Beria. Fiecare degrada şi agrava şi mai mult sistemul. A fost amenajat centrul secu- rităţii, Lubianka Mare in orașul Moscova, și' anexa ei, Lubianka Mică din regiunea Moscova. S-a extins Butirka, Butirskaia, în cea mai mare închisoare de anchetare poli- tică din Capitală, adăugîndu-i-se şi închisoarea Lefortovo, loc e suplicii și execuţii. Insulele Solovki din Marea Albă au încetat să mai găzduiască mînăstiri, metamorfoza- te în închisoarea Solovki ; impreună cu o filială a ei din Ural, regiunea Perm, lagărul din Vișera, după fluviul cu acelaşi nume. Din Solovki au fost aduşi mulți deținuți să construiască Belomorkanalul, canal ce lega Marea Albă ȘI Marea Baltică, purtînd numele lui Stalin şi slăvit în epocă pentru virtuțile sale de reeducare.