Autor Stephanie Garber
Categorie Ficțiune
Subcategorie Literatura contemporană
Balada unui final nefericit PDF de Stephanie Garber Volumul 2 al seriei A fost odata o inima franta" scrisa de Stephanie Garber
Dragă Évangéline, Eventual îl vei revedea și, când o vei face, să nu te lași amăgită de el. Să nu te lași păcălită de gropițele sale fermecătoare, de ochii lui extraordinari de albaștri sau de fluturii pe care îi simți în stomac când îți spune Vulpiță – nu e un alint, e o altă formă de manipulare. Inima lui Jacks poate că bate, dar el nu simte nimic. Dacă ești tentată să ai încredere în el din nou, adu-ți aminte tot ce a făcut. Reamintește-ți că el a fost cel care l-a otrăvit pe Apollo și ți-a înscenat totul ca să adeverească o profeție uitată de mult – una care te-ar transforma întro cheie capabilă de a deschide Arcada Valory. Asta e tot ce vrea, să deschidă Arcada Valory. Probabil va fi blând cu tine cândva în viitor, ca să încerce să te influențeze să o deschizi. Nu o face. Ține minte ce ți-a zis atunci în trăsură – că el e o Soartă și că nu ești nimic mai mult decât o unealtă pentru el. Nu uita ce e Jacks și să nu cumva să îl compătimești din nou. Dacă ai nevoie să crezi în cineva, crede în Apollo când se trezește. Pentru că se va trezi. Vei găsi un mod de a-l vindeca și, când o vei face, să ai încredere că voi doi veți trăi fericiți până la adânci bătrâneți și că Jacks va primo ceea ce merită. Mult noroc, Évangéline Termină de scris scrisoarea către ea însăși și respiră adânc. Apoi o sigila cu un sigiliu mare de ceară aurie și scrise: „În cazul în care uiți ce a făcut Prințul Inimilor și ești tentată să ai încredere în el din nou”. Trecuse doar o zi de când aflase de cea mai recentă trădare a lui Jacks – otrăvirea noului ei soț, Apollo, în noaptea nunții lor. Duplicitatea sa încă era proaspătă. Părea imposibil ca Évangéline să mai aibă încredere în Jacks vreodată, dar tânăra știa că inima ei își dorea să spere la ce e mai bun.
Credea că oamenii se pot schimba. Credea că viața fiecărui om era o poveste al cărei sfârșit nu era încă scris și, astfel, viitorul fiecăruia avea posibilități infinite. Dar Évangéline nu își putea permite să spere sau să îl ierte pe Jacks pentru ce i-a făcut ei și lui Apollo. Și, cu siguranță, nu l-ar ajuta niciodată pe Jacks să deschidă Arcada Valory. Valorii, prima familie regală din Nordul Magnific, șiau construit arcada drept un portal de trecere către un loc numit Valory. Nimeni nu știa ce se afla acolo deoarece poveștile din Nord nu erau foarte credibile mulțumită blestemului care fusese aruncat asupra lor. Unele povestiri nu puteau fi puse pe hârtie fără să izbucnească în flăcări, altele nu puteau fi spuse în afara teritoriului Nordului și multe dintre ele au fost schimbate de fiecare dată când erau povestite, devenind tot mai puțin credibile de fiecare dată. În ceea ce privește ceea ce reprezenta Valory, sunt două povești care se bat cap în cap. Una susține că Valory era un cufăr în care se aflau cele mai importante daruri magice ale Valorilor. Cealaltă credea că Valory era o închisoare fermecată în care erau închise tot felul de ființe magice, printre care o abominație pe care Valorii o creaseră. Évangéline nu știa pe care dintre ele să o creadă, dar nu plănuia să-l lase pe Jacks să-și pună mâinile reci fie pe darurile magice, fie pe monștrii fermecați. Prințul Inimilor era deja destul de periculos, iar ea era furioasă pe el. Ieri, după ce începuse să suspecteze că Jacks fusese cel care îl otrăvise pe Apollo, Évangéline avea în minte patru cuvinte: „Știu ce ai făcut”. Gărzile l-au scos afară din Palatul Lupului. Spre surprinderea ei, a plecat fără să opună rezistență sau să spună ceva, dar ea știa că se va întoarce. Încă nu își terminase treburile cu ea, deși ea era sătulă de el. Évangéline luă scrisoarea pe care tocmai o scrisese și păși spre cealaltă parte a încăperii regale, punând-o pe șemineu, cu partea sigilată în sus – ca să fie sigură că avertismentul rămânea vizibil, în cazul în care va fi nevoie de el.
TOP 10 Cărți