Aveam şaptesprezece ani cînd am aflat că sora mea fusese ucisă. Nu o mai văzusem de cinci ani dar, ori de cîte ori mă gîndisem la ea, tînjisem după făptura ei minunată, jelind dispariţia ei din viaţa mea. înainte ca Francine să plece, fuseserăm nedespărţite. Fiind cu cinci ani mai mică decît Francine, cred că aşteptam să mă ocrotească. După moartea părinţilor, cînd a trebuit să ne mutăm la Greystone Manor, avusesem atîta nevoie de protecţia ei! Asta se întîmplase cu şase ani înainte şi, cînd priveam înapoi la acele zile minunate ale primei copilării, mi se părea că trăiserăm în paradis. “Timpul înfrumuseţează lucrurile”, spunea Francine pentru a mă consola, lăsîndu-mă să înţeleg totodată că viaţa pe insula Calypse nu fusese chiar perfectă. Prin urmare, spunea ea, viaţa la Greystone Manor nu era atît de sumbră pe cît mi se părea cînd am sosit acolo prima dată. Deşi fragilă ca un porţelan de Dresda, n-am cunoscut pe nimeni care să înfrunte viaţa cu atîta curaj.