Doamna Dalloway spusese că are să cumpere ea în - săși florile. Pentru că Lucy avea de lucru până peste cap. Ușile ur - mau să fie scoase din balamale; oamenii lui Rumpel ma yer erau pe cale să sosească. Și, de altfel, se gândi Clarissa Dalloway, ce dimineaţă! – proaspătă, răsărită parcă pen - tru niște copii pe ţărmul mării. Ce escapadă! Ce salt în adânc! Așa i se păruse întot - deauna la Bourton când, cu un mic scârţâit al balamalelor, pe care îl auzea și acum, deschidea larg ferestrele și se cu funda în aerul de afară. Ce proaspăt, ce calm, mai liniștit decât acesta de acum, firește, era aerul zorilor de atunci; ca un clipocit de val; ca sărutul unui val; înghe - ţat și tăios, și totuși (pentru o fată de optsprezece ani cum era ea atunci) solemn, dacă simţeai ce simţea ea atunci, stând acolo, la fereastra deschisă, că dintr-o clipă în alta avea să se întâmple ceva zguduitor; privind la flori, la ar - borii din care se despletea fumul, la ciorile care urcau, coborau; stând și privind, până când Peter Walsh i-a spus: „Reverie printre legume?“ – asta era? – sau: „Îi prefer pe oameni conopidelor“ – asta era? Spusese asta probabil la micul dejun, într-o dimineaţă când ea ieșise pe terasă – Peter Walsh. Urma să se întoarcă din India zilele acestea,