Poate că ştiți povestea asta: târziu într-o seară, o femeie frumoasă vine și bate la uşa unui cărturar, care nu bănuieşte nimic. Cine e? întreabă tânărul şi trage cu ochiul în grădina neîngrijită, unde florile şi tufişurile se contorsionează straniu în lumina lunii. - Lăsaţi-mă să intru. Femeia are un zâmbet fermecător şi un urcior cu vinul lui de orez preferat. Şi el o lasă, şovăitor la început, fiindcă ar trebui să învețe pentru examenele imperiale¹. 

De ce e singură în fața acestui conac izolat de la țară şi de ce îi lucesc ochii atât de straniu în întunericul udat de ploaie? Dar își spune că e în regulă; trebuie să fie o prostituată trimisă în glumă de prietenii lui. Cei doi beau vinul şi, dintr-una într-alta, cu toate că ea roşeşte şi teancul lui de cărți rămâne neatins, tânărul are parte de una dintre cele mai plăcute seri pe care și le poate aminti. Doar că nu-şi aminteşte prea bine, de fapt. Detaliile sunt încețoșate de lumina lămpii şi de râsete. Dar trebuie să o vadă din nou; o apucă de mâini (mâini cu degete atât de lungi şi unghii atât de ascuţite!) şi nu vrea să-i dea drumul. Casa mea e chiar acolo, spune ea, arătând spre un deluşor bizar. 

Dacă urmezi drumul, e a patra casă de sus în jos. a În seara următoare, după ce bătrânul său servitor sdus la culcare, o porneşte la drum. Dacă ar fi atent, ar vedea că drumul se îngustează până când abia mai rămâne o cărăruie prin iarba crescută peste măsură, dar nu observă, atât de vrăjit este. Pe drum sunt multe case curioase, toate cu ferestrele întunecate, ca nişte găvane goale. Conace rafinate, cocioabe micuțe. Fiecare cu numele unei familii scris mare pe buiandrug. A patra casă din vărful dealului este un conac impunător; numele de pe poartă este Hи².