Utajima1 este o insulă mică, a cărei circumferinţă nu depăşeşte un ri2, şi are o mie patru sute de locuitori. Pe insulă sunt două locuri în care ochiul descoperă privelişti de o mare frumuseţe. Unul din ele este templul şintoist Yashiro, înălţat în apropierea vârfului insulei, cu faţa spre nord-vest. De aici se poate zări în întregime golful Ise, insula aflându-se chiar la intrarea în strâmtoarea care-l desparte de Oceanul Pacific. Peninsula Chita se întinde la nord, iar peninsula Atsumi, la nordest. Înspre vest se zăreşte din loc în loc linia de coastă dintre UjiYamada şi Yokkaichi din regiunea Tsu. Dacă urci cele două sute de trepte de piatră spre templu şi priveşti înapoi, de lângă poarta tori-i 3 străjuită de cei doi lei din piatră – paznicii templului –, înaintea ochilor ţi se deschide întinderea golfului, neschimbată de trecerea secolelor. Odinioară, pe locul acesta creşteau doi „pini tori-i” ale căror crengi se împleteau în forma unei porţi de templu şi încadrau frumos priveliştea, dar s-au uscat de multă vreme. Deşi acele pinilor sunt abia de un verde fraged, lângă ţărm algele de primăvară colorează deja în stacojiu apa oceanului. Vântul de iarnă încă mai suflă puternic dinspre Tsu, aflat la nord-vest, şi de aceea e prea frig pentru a te putea bucura cu adevărat de privelişte. Templul Yashiro este închinat zeului mărilor, Watatsumi-noMikoto. Credinţa în acest zeu s-a născut în mod firesc, localnicii insulei fiind pescari. Se rugau întotdeauna pentru ape liniştite, iar când scăpau teferi din vreo primejdie veneau înainte de toate la templu să-i aducă zeului bani ca ofrandă. Templul Yashiro posedă o comoară de preţ – şaizeci şi şase de oglinzi din bronz. Printre ele se află o oglindă din secolul al VIII- lea, decorată cu struguri, şi o copie a unei oglinzi chinezeşti din vremea celor Şase Dinastii4, din care în Japonia nu se găsesc decât vreo cincisprezece-şaisprezece bucăţi. Căprioarele şi veveriţele sculptate pe dosul oglinzii au părăsit în vremuri de demult pădurile îndepărtate ale Persiei, au străbătut ţări şi mări, au ocolit jumătate de Pământ şi, în cele din urmă, şi-au găsit odihna pe insula Utajima. Celălalt loc din insulă care oferă o privelişte minunată este farul de pe muntele Higashi5, înălţat pe o stâncă în apropierea vârfului. Din josul stâncii se aude necontenit zbuciumul valurilor din canalul Irako. Acolo, în strâmtoarea îngustă ce uneşte golful Ise cu Oceanul Pacific, se iscă mereu vârtejuri în zilele cu vânt. De partea cealaltă a canalului se iveşte vârful peninsulei Atsumi, unde, pe malul stâncos şi pustiu, se află micul far nelocuit de la capul Irako. De la farul din Utajima se vede o parte din întinderea Oceanului Pacific, înspre sud-est, iar înspre nord-est, mai departe de golful Atsumi şi dincolo de şirul munţilor, se zăreşte muntele Fuji, în zorii zilelor cu vânt puternic dinspre vest. Când un vapor cu aburi dinspre Nagoya sau Yokkaichi, ori mergând într-acolo, trecea prin canalul Irako, croindu-şi drum prin puzderia de vase mici de pescuit împrăştiate din golf şi până-n largul oceanului, paznicul farului îl urmărea prin binoclu şi-i citea rapid numele. În câmpul vizual al binoclului s-a ivit cargobotul de o mie nouă sute de tone al companiei comerciale Mitsui, Tokachi-maru. Pe puntea vasului, doi marinari în uniforme albastru deschis stăteau de vorbă, bătând din picioare. Puţin mai târziu a intrat în port un vas englezesc, Talisman. Pe puntea superioară se zăreau desluşit siluetele mărunte ale marinarilor care se jucau, aruncând nişte inele şi încercând să nimerească un ţăruş. Paznicul farului s-a îndreptat către masa din căsuţa de pază şi a notat în Registrul de Deplasare a Navelor numele şi codurile vaselor, ora trecerii şi direcţia de navigare. A telegrafiat apoi porturilor de destinaţie, pentru ca proprietarii mărfurilor să poată începe din timp pregătirile de întâmpinare.