Din momentul în care continentele au început să fie interdependente din punct de vedere politic, adică acum aproximativ 500 de ani , Eurasia a fost în permanenţă centrul de putere al lumii. Pe căi diferite, în perioade diferite, popoarele Eurasiei - dar mai ales acelea de la extremitatea ei vest-europe ă - au pus stăpânire i au dominat celelalte regiuni ale lumii, astfel că statele eurasiatice au dobândit un statut special şi s-au bucurat de privilegiile de a fi principalele puteri ale lumii. Ultimul deceniu al secolului al XX-lea a fost martorul unor ră turnări dramatice în politica mondială. Pentru prima oară în istorie o putere non eurasiatică s-a impus nu numai ca principal arbitru în relaţiile de putere din Eurasia, dar şi ca supremă putere în lume. De trămarea şi prăbuşirea Uniunii Sovietice au fost ultima treaptă în ascensiunea rapidă a unei puteri din emisfera vestică - Statele Unite ale Americii - ca singura şi , de fapt, prima putere cu adevărat globală. 

Cu toate acestea , Eurasia îşi păstrează importanţa geopolitică . Nu numai că extremitatea ei vestică - Europa - deţine încă o mare parte din puterea economică şi politică a omenirii, dar partea sa tică - Asia - a devenit, în ultima vreme, un periculos centru de cre tere economică i de sporită influenţă politică . Prin urmare, problema modulpi în care America, angajată la scară planetară, poate face faţă complexelor relaţii de putere din Eurasia - în special, dacă ea poate preîntâmpina apariţia unei puteri eurasiatice dominante i potrivnice - rămâne fundamental ă pentru capacitatea Americii de a-ş i exercita upremaţia mondială. Rezultă deci că, pe ngă preocuparea pentru dezvoltarea diferitelor noi dimensiuni ale puterii (tehnologie, comunicaţii, informaţii , precum .i comerţ i finanţe), politica externă americană trebuie să se preocupe în continuare de dimensiunea geopoliti că şi să-ş i fo osească influenţa în Eurasia în aşa fel încât ă creeze un echilibru continental stabil, cu Statele Unite ca arbitru politic . Eurasia este astfel tabla de şah pe care continuă să se dea ătălia pentru upremaţia mondi lă , iar această luptă implică geostrategia - administrarea trategic ă a intereselor geopolitice. Este demn de atenţie faptul că nu mai departe decât în 1940 doi aspiranţi la puterea mondială , Adolf Hitler i Iosif Stalin, au fost de acord în mod explicit (la negocierile secrete din luna noiembrie a acelui an) că America ar trebui exclusă din Eurasia. Fiecare din ei realiza că pătrunderea puterii americane în Eurasia ar periclita propriile lui ambiţii de dominaţie mondială. Fiecare mpărtăşea supoziţia că Eurasia e centrul lumii i că acela care controlează Eurasia controlează lumea. Jumătate de secol mai târziu chestiunea a fost redefinită: va dăinui upr maţia Americii în Eurasia şi în ce scopuri ar putea fi ea aplicată?