Autor Diana Gabaldon
Categorie Ficțiune
Subcategorie Literatura contemporană
Descriere
Talismanul (Seria Outlander, partea a II-a) de Diana Gabaldon descarcă gratis bestseller .pdfProlog Înainte de ivirea zorilor, m-am trezit de trei ori în întuneric. Mai întâi, copleșită de tristețe, apoi de bucurie și, în cele din urmă, de singurătate. Lacrimile unei singurătăți adânci până la os m-au trezit pe nesimțite, scăldându-mi obrajii precum atingerea reconfortantă a unei pânze umede în mâini mângâietoare. Mi-am întors chipul spre perna udă de lacrimi și m-am lăsat purtată de un râu sărat prin cavernele tristeții binecunoscute, în profunzimile subterane ale somnului. Apoi m-am trezit cuprinsă de o bucurie înflăcărată, cu trupul încordat ca un arc în convulsiile împreunării fizice, atingerea lui proaspătă pe pielea mea stingându-se de-a lungul nervilor precum valurile împlinirii care mă împânzise din miezul ființei. Am alungat realitatea, întorcându-mă din nou, căutând mirosul cald și înțepător al dorinței satisfăcute a unui bărbat, în brațele primitoare ale iubitului meu, somnul. A treia oară m-am trezit singură, dincolo de atingerea iubirii sau a disperării. Imaginea pietrelor era proaspătă în mintea mea. Un cerc mic, de pietre ridicate pe culmea unui deal înverzit și abrupt. Numele dealului este Craigh na Dun; dealul zânelor. Unii spun că dealul este fermecat, alții că e blestemat. Și unii, și alții au dreptate. Însă nimeni nu cunoaște rolul sau scopul pietrelor. Nimeni, în afară de mine.
Descarca PDF
TOP 10 Cărți