Titlu Războiul homarilor

Autor Elizabeth Gilbert
Categorie Ficțiune
Subcategorie Cărți de dragoste

elizabeth-gilbert-razboiul-homarilor-pdf

La douăzeci de mile de coasta statului Maine se află insulele Fort Niles şi Courne Haven – două ticăloase care se înfruntă din priviri, fiecare convinsă că o păzeşte pe cealaltă. Nimic altceva în apropierea lor. Nimeni în jur. Pietroase şi asemeni unor cartofi, cele două alcătuiesc împreună un arhipelag. Să găseşti cele două insule pe hartă e cea mai surprinzătoare descoperire; e ca şi cum ai da peste nişte oraşe gemene într-o prerie, tabere identice într-un deşert sau colibe identice într-o tundră. Izolate de restul lumii, insulele Fort Niles şi Courne Haven sunt separate doar de o porţiune îngustă cunoscută sub numele de Canalul Worthy, pe unde marea se avântă cu repeziciune.

Lat de aproape o milă, Canalul Worthy e pe alocuri atât de puţin adânc la reflux, încât, dacă nu te pricepi – dacă nu te pricepi cu adevărat – eziţi să-l traversezi chiar şi în canoe. Cu caracteristicile lor geografice atât de specifice, cele două insule sunt aşa de asemănătoare, încât creatorul lor trebuie să fi fost fie un mare neghiob, fie un mare comic. Sunt aproape duplicate perfecte. Insulele – ultimele vârfuri ale aceluiaşi vechi lanţ muntos înghiţit de ape – sunt formate din aceeaşi centură de granit negru, de calitate, acoperit de o mantie luxuriantă de molizi. Fiecare insulă măsoară aproape patru mile lungime şi două lăţime, având fiecare câteva mici golfuri, iazuri cu apă dulce, plaje răzleţe pline de pietre şi una singură cu nisip, un singur deal înalt, un singur golf adânc, ascuns cu grijă în spatele lui, ca o comoară. Pe fiecare insulă există o şcoală şi o biserică. Lângă port se află strada principală (numită chiar aşa, Strada Principală) şi câteva clădiri publice – un oficiu poştal, o băcănie, o tavernă. Drumurile nu sunt asfaltate. Casele seamănă una cu alta, iar bărcile din port sunt identice. Clima e la fel, mult mai cald iarna şi mai frig vara decât în oricare alt oraş de pe coastă, şi destul de des se aşterne aceeaşi ceaţă stranie. Aceleaşi specii de ferigi, orhidee, ciuperci şi trandafiri sălbatici se găsesc pe ambele insule. În fine, sunt p