Adresa - Fiona Davis PDF

Când a văzut un copil clătinându-se pe pervazul unei ferestre de la camera 510, tot universul Sarei s-a prăbuşit. După ce trudise câţiva ani ca îngrijitoare şi se ridicase treptat, îndeplinind alte munci, Sara fusese promovată doar cu o lună în urmă drept şefă a cameristelor de la hotelul Langham1 din Londra. Una dintre îndatoririle ei principale era să ţină cameristele în frâu, căci toate erau doar nişte copile fără prea multă minte. În loc să cureţe camerele, ea le găsea adesea hlizindu-se pe holuri sau flirtând cu băieţii care serveau ceaiul sau aduceau flori. În dimineaţa aceea, tocmai fusese chemată în biroul administratorului şi certată că nu era suficient de aspră cu subalternele sale. — Eşti prea moale şi prea tânără pentru acest post, i-a spus domnul Birmingham de după biroul său masiv de nuc, care, în ciuda picioarelor foarte subţiri şi elegante, arăta cam ca un vapor mai mic. Cum împlinise de curând treizeci de ani, Sara nu se simţea nicidecum tânără şi nici nu se comportase vreodată ca atare. La început, când ajunsese la Langham, nu luase în seamă propunerile frivole de prietenie ale celorlalte îngrijitoare de seama ei, ştiind că dacă voia să avanseze repede trebuia să iasă în evidenţă. Şi purtarea ei rece a dat roade, iar salariul mai mare a compensat binişor lipsa de prietene. Dar pentru domnul Birmingham, căruia îi plăcea să le facă să plângă pe îngrijitoarele mai tinere, această izolare pe care Sara şi-o impusese cu naturaleţe nu era suficientă. I-a făcut semn să ia loc, dar de îndată ce s-a aşezat, întreaga perspectivă a camerei s-a năruit brusc ca şi cum, de când domnul Birmingham o chemase ultima dată acolo, se schimbase ceva din felul în care era aranjată mobila, sau poate că era ea atât de înfuriată că îi poruncise să vină acolo chiar când era mai înglodată în treabă încât se enervase de-a binelea. Şeful Sarei era scund şi avea ghinionul ca pieptul să-i arate ca un ou de găină cu două gălbenuşuri. Iar ea era mai înaltă ca el cu o palmă şi ceva. Şi cu toate acestea, nu se ştie cum se făcea că domnul Birmingham o privea de sus de pe scaunul lui măreţ ca un tron. Şi-a plecat ochii pe furiş spre podea. Ultimii zece centimetri ai picioarelor scaunului aveau altă culoare decât restul. Asta însemna că le înălţase. Când şi-a ridicat din nou ochii spre el, omul s-a înfoiat ca un cocoş, vădit iritat că băgase de seamă. — Îmi cer scuze, domnule Birmingham, a spus ea, foindu-se pe scaun. O să fiu mai aspră cu fetele. — Dacă îţi fac probleme, plesneşte-le. Şi, chiar mai bine, trimite-le la mine şi-am să te scutesc eu de treaba asta, a spus el, umezindu-şi buzele. Aşa! Îşi închipuia cât de mult i-ar fi plăcut să facă una ca asta. — Mai doriţi ceva? — Nu, doamnă Smythe. Hai, pleacă de-aici! Îi venea încă greu să se obişnuiască să i se spună „doamnă“. Ce ciudat era că o promovare îi adusese nu numai un salariu mai decent, ci şi o nouă formulă de adresare, care nu avea nici o legătură cu faptul că era sau nu căsătorită. Unei şefe a cameristelor nu puteai să i te adresezi cu „domnişoară“. Nu se cuvenea. Fetele abia începeau să se deprindă să i se adreseze cu numele întreg, iar ea trebuia să fie mai fermă şi în această privinţă. Nu se făcea ca domnul Birmingham să le audă că o strigau pe numele mic: Sara. Atât i-ar mai fi trebuit. În acea după amiază cumplit de caldă din iunie, după ce controlase toate culoarele şi subsolul, ca să pună capăt oricăror încercări ale personalului de a-şi pierde vremea la palavre, s-a retras în biroul ei de la etajul al şaselea, ca să verifice chitanţele primite de la spălătorie. Simţea nevoia să-şi tragă sufletul după câte priviri aspre le aruncase fetelor, o durea faţa de cât se încruntase. Singura fereastră a încăperii era deschisă larg ca să poată intra orice adiere, dar nu se mai răcorea cu nici un chip. Toată ziua, aerul fusese îmbâcsit şi umed, făcând ca hotelul să arate – şi să miroasă – cam ca o seră de la Kew Gardens2 . O mişcare a perdelei a făcut-o să se ridice de la birou cu speranţa că s-ar fi putut anunţa vreo furtună în după amiaza aceea. Spre dezamăgirea ei, cerul era albastru tulbure. A privit spre curtea hotelului şi la un etaj mai jos i-a atras atenţia ceva, ca o străfulgerare, o mână dolofană care se agăţa cu degetele de marginea unui pervaz. Apoi s-a ivit şi celălalt braţ agăţându-se la fel, urmat de un căpşor ascuns printre bucle aurii. Fetiţa avea în păr o fundă de catifea care i se strâmbase spre spate. Sarei i s-a oprit respiraţia. De bună seamă că o să apară imediat cineva care să tragă copilul înapoi în cameră.