MULŢI ANI DUPĂ ACEEA, ÎN FAŢA plutonului de execuţie, colonelul Aureliano Buendía avea să-şi amintească de dupăamiaza îndepărtată, când tatăl său l-a dus să facă cunoştinţă cu gheaţa. Macondo era pe atunci un cătun cu vreo douăzeci de case din lut şi trestie, clădite la marginea unui râu, ale cărui ape diafane alunecau prin albia cu pietre lucioase, albe, enorme, ca nişte ouă preistorice. Lumea era atât de recentă, încât multe lucruri nici nu aveau încă nume iar pentru a le deosebi trebuia să le arăţi cu degetul. În toţi anii, în luna martie, o mică şatră de ţigani zdrenţăroşi îşi întindeau cortul în apropierea satului şi în larma fluierelor şi tamburinelor făcea cunoscute noile invenţii.

Începură prin a aduce magnetul. Un ţigan voinic, cu barbă stufoasă şi cu mâini de vrăbioi, care răspundea la numele Melchiade, făcuse în public o demonstraţie grandioasă despre ceea ce numea a opta minune a înţelepţilor alchimişti din Macedonia. Trecea din casă în casă, trăgând după sine doi drugi de metal şi toată lumea fu cuprinsă de groază văzând cum căldările, sobele, cleştele şi spirtierele cădeau singure de pe locurile unde se aflau, cum crapă lemnăriile din cauza cuielor şi şuruburilor care încercau cu disperare să se smulgă din ele, ba chiar obiectele pierdute de multă vreme apăreau acolo unde fuseseră căutate mai mult şi se târau într-o debandadă turbulentă după drugii de fier magici ai lui Melchiade. "Lucrurile au şi ele viaţă, proclama ţiganul cu un accent gutural; totul este să le trezeşti sufletul". José Arcadio Buendía, a cărui imaginaţie îndrăzneaţă întrecea întotdeauna însuşi geniul Naturii, ba chiar şi miracolele şi magia, socotise că s-ar putea servi de această invenţie gratuită pentru extragerea aurului din măruntaiele pământului. Melchiade, care era un om onest, îl prevenise: "Nu-i bun pentru aşa ceva!" Însă José Arcadio Buendía nu credea, în vremea aceea, în onestitatea ţiganilor şi-şi dădu catârul şi o turmă de capre în schimbul celor doi drugi magnetici.

Ursula Iguarán, femeia sa, care conta pe aceste animale pentru aşi spori avutul în declin, nu izbuti să-l abată de la gândul său. "Foarte curând vom avea atâta aur încât să pardosim cu el toată casa", îi răspunse bărbatul. Timp de câteva luni se încăpăţână să dovedească temeinicia previziunilor sale. Scormoni ţinutul pas cu pas, fără să uite nici de fundul râului, târând cei doi drugi de fier şi rostind cu voce tare formulele folosite de Melchiade. Singurul obiect pe care reuşi să-l dezgroape fu o armură din secolul al XVlea, ale cărei părţi erau sudate toate într-o carapace ruginită şi care suna ca o enormă tigvă spartă, plină cu pietricele. Atunci când José Arcadio Buendía şi cei patru oameni din expediţia sa izbutiră să deschege armura, descoperiră în interiorul ei un schelet calcifiat care purta la gât un medalion de aramă, cu o şuviţă din părul unei femei. În martie reveniră ţiganii. De data aceasta aduceau o lunetă pentru apropiat şi o lupă de mărimea unei tobe, pe care le prezentară drept ultima descoperire a evreilor din Amsterdam. Trimiseră o ţigancă în capul satului şi instalară ocheanul în gura cortului lor din celălalt capăt. În schimbul unei sume de cinci reali, oamenii se postau în faţa lunetei şi puteau vedea ţiganca la un pas de ei. "Ştiinţa a desfiinţat depărtările, proclama Melchiade. Peste puţină vreme, omul va putea vedea ceea ce se petrece în orice loc de pe pământ, fără să iasă măcar din casă".