Jen se bucură că în această noapte ceasurile sunt date înapoi. O oră câștigată, timp în plus pe care să-l petreacă pretinzând că nu-și așteaptă fiul. Acum, că e trecut de miezul nopții, e oficial 30 octombrie. Încă puțin și e Halloween. Jen își spune că Todd are 18 ani, copilul ei născut în septembrie este de-acum adult. Poate să facă orice dorește. Jen a petrecut o mare parte din seară scobind cu greu un dovleac. Îl pune pe pervazul ferestrei panoramice care dă spre aleea lor și apoi aprinde lumânarea din interiorul lui. L-a scobit din același motiv pentru care face toate lucrurile – pentru că simte că așa ar trebui –, dar de fapt e un dovleac foarte frumos, chiar dacă e scobit imperfect. Aude pașii soțului ei, Kelly, cu un etaj mai sus și întoarce privirea. E ciudat că e treaz la ora aceasta, el fiind ciocârlia, iar ea privighetoarea. Își face apariția ieșind din dormitorul lor de la etaj. Are părul ciufulit și negrualbăstrui în întuneric. E gol-goluț, arborând doar un mic zâmbet amuzat în colțul gurii. Coboară treptele spre ea. Tatuajul de pe mâna lui e luminat în trecere – e înscrisă o dată, ziua în care spune el că și-a dat seama că o iubește: primăvara lui 2003. Jen îi privește trupul. Câteva fire din părul de pe pieptul lui au albit în ultimul an, cel de-al 43-lea an al său de viață. — Ai fost ocupată? întreabă el și arată cu degetul dovleacul. — Toți au făcut câte unul, explică Jen scâncit. Toți vecinii. — Cui îi pasă?! exclamă el. Tipic Kelly. — Todd nu s-a întors. — Din punctul lui de vedere, la ora asta abia se înserează, spune Kelly. Ușorul accent galez abia detectabil în silabele cuvântului seara, precum și respirația lui se poticnesc. — Nu e ora unu? Ora lui de culcare. E un schimb de replici tipic pentru ei. Pentru Jen, ora contează foarte mult, pentru Kelly, probabil prea puțin. Tocmai când se gândea la asta, Kelly se întoarce cu spatele și iată-l: posteriorul lui perfect-perfect, pe care ea îl iubea de aproape 30 de ani. Jen mai aruncă o privire în josul străzii, căutându-l pe Todd, după care revine la Kelly. — Acum vecinii îți pot vedea fundul, spune ea. — Vor crede că e doar un alt dovleac, spune el, umorul lui fiind la fel de spontan și tăios ca lama de cuțit. Zeflemeaua. Fusese mereu moneda lor de schimb. — Vii în pat? Nu-mi vine să cred că am terminat cu Merrilocks, adaugă el, întinzându-se. Toată săptămâna restaurase o pardoseală victoriană din gresie, dintr-o casă de pe strada Merrilocks. Lucrase singur, exact așa cum îi plăcea lui Kelly. Ascultă podcast după podcast; aproape niciodată nu se vede cu nimeni. Complicat, cam neîmplinit, acesta este Kelly. — Sigur, spune ea. Într-o clipă. Vreau doar să știu că e bine mersi acasă. — Va ajunge din clipă în clipă, cu kebabul în mână, spune Kelly și flutură din braț. Aștepți să-ți aducă chipsurile? — Încetează, spune Jen zâmbind. Kelly îi face cu ochiul și merge la culcare. Jen se învârte fără țintă prin casă. Se gândește la un caz pe care-l are la muncă, un cuplu care divorțează și care se ceartă în principal pentru un set de farfurii chinezești, dar de fapt pentru o trădare. Nu ar fi trebuit să-l ia, are deja peste trei sute de cazuri. Dar, la prima întâlnire, doamna Vichare o privise pe Jen și spusese: „Dacă voi fi obligată să-i dau acele farfurii înseamnă că am pierdut tot ceea ce iubesc în viață”, și Jen nu a fost în stare să o refuze. Își dorea să-i pese mai puțin de niște străini care divorțează, de vecini, de nenorociții de dovleci, dar îi păsa. Prepară un ceai și se întoarce la fereastra panoramică, continuându-și veghea. Va aștepta oricât va fi nevoie. Ambele faze ale vieții de părinte – primii ani de viață ai copilului și cei în care acesta e aproape adult – sunt marcate de lipsa de somn, deși din motive diferite. Au cumpărat casa datorită acestei ferestre situate exact în centrul casei lor de trei etaje. „Vom privi afară pe această fereastră ca niște regi”, spusese Jen, în timp ce Kelly râdea. Privește prin ceața de octombrie și iată-l pe Todd, în sfârșit, afară pe stradă. Jen îl vede exact când se trece la ora de iarnă și telefonul ei trece de la 1.59 la 1.00. Își ascunde un zâmbet: pentru că ceasurile sunt date înapoi, nimeni nu-l va putea acuza că a întârziat. Acesta este Todd