O maşină de scris mi-a schimbat destinul. O Hispano- Olivetti, de care m-a despărţit săptămâni la rând sticla unei vitrine. Privind din prezent, de pe parapetul anilor scurşi, e greu de crezut că o simplă maşinărie poate într-adevăr să schimbe cursul unei vieţi, dinamitând în doar patru zile toate planurile făcute pentru a-1 menţine. Dar aşa a fost, şi n-am putut face nimic ca să împiedic asta. În realitate, pe atunci nici nu aveam proiecte prea mari. Doar visuri mărunte, aproape casnice, potrivite cu locul şi timpul în care îmi fusese dat să trăiesc; planuri de viitor posibile, la îndemână. In zilele acelea, lumea mea se rotea molcom în jurul câtorva prezenţe pe care le credeam sigure şi nepieritoare. Mama fusese mereu cea mai statornică dintre ele. Era croitoreasă, calfă într-un atelier cu cliente din lumea bună. Avea experienţă şi bun-gust, dar n-a fost nicicând mai mult decât o cusătoreasă salariată, o muncitoare aidoma atâtor altora, care, zece ore pe zi, îşi distrugea unghiile şi ochii croind şi cosând, probând şi modificând veşminte destinate unor trupuri diferite de al ei şi unor priviri ce arareori se opreau asupra ei. Pe atunci ştiam foarte puţin despre tata. Aproape nimic. Nu se apropiase nicicând de mine, dar nu mă sinchiseam de el. Niciodată nu dorisem să aflu ceva despre el până când, pe la opt sau nouă ani, mama îmi dăduse câteva informaţii mărunte. Că avea o altă familie şi nu putea locui cu noi. Mi-am însuşit acele date cu graba şi lipsa de apetit cu care, în acel ajun al Paştelui, înghiţeam ultimele linguri din supa de post pe care o aveam în faţă: viaţa acelui străin era infinit mai neinteresantă decât jocurile din piaţa publică. M-am născut în vara anului 1911, anul în care Pastora Imperio 1 s-a măritat cu Gallo, Jorge Negrete 2 s-a născut în Mexic, iar în Europa apunea steaua a ceea ce s-a numit belle epoque. Tocmai începeau să se audă din depărtare tobele primului mare război, în cafenelele din Madrid se citeau El Debate şi El Heraldo, iar Chelita 3 scotea bărbaţii din minţi dând cu neobrăzare din şolduri în ritmul cupletelor de pe scenă. Intre o amantă şi alta, regele Alfonso al XIII-lea 4 izbutise să-şi conceapă a cincea fiică legitimă. În fruntea guvernului era liberalul Canalejas 5, incapabil să prevadă că, peste doar un an, un anarhist excentric avea să-1 ucidă, trăgându-i două gloanţe în cap pe când căuta noutăţi în librăria San Martin. 4 1. Dansatoarea, cântăreaţa şi actriţa spaniolă Pastora Rojas Monje, cunoscută cu numele de Pastora Imperio (1889-1979), a fost una dintre cele mai strălucite figuri ale cântecului şi dansului flamenco din prima jumătate a secolului XX. Soţul ei a fost toreadorul Rafael Gomez Ortega (1882-1960), poreclit „el Gallo" (Cocoşul), membru al unei celebre familii de toreadori spanioli, foarte popular pentru darul improvizaţiei. 2. Cântăreţul şi actorul mexican Jorge Negrete (1911-1953) este binecunoscut pentru interpretarea unor şlagăre ca Ay, Jalisco, no te rajes, Gran Casino şi Si Adelita se fuera con otro. 3. Consuelo Portela (1885-1959), cunoscută cu numele de Chelito, a fost una dintre primele interprete spaniole ale genului picaresc, îndrăzneţ şi chiar scandalos, în cele mai mari varieteuri din epocă; ea a introdus rumba în lumea cupletului. 4. Fiu postum al regelui Alfonso al Xll-lea, Alfonso al XIII-lea (1886-1941) a fost rege (1886-1931) şi s-a căsătorit (1906) cu Victoria Eugenia de Battenberg, nepoata regelui Eduard al Vll-lea al Angliei. După victoria republicanilor în alegerile din 1931, a părăsit Spania. Din exil, 1-a sprijinit pe Franco, iar înainte de a muri a abdicat în favoarea fiului său, Juan, tatăl actualului rege al Spaniei, Juan Carlos. 5. Omul politic Jose Canalejas Mendez (1854-1912) aparţinea celei mai progresiste aripi a Partidului Liberal, pe care dorea s-o democratizeze şi so radicalizeze. A fost ministru, preşedinte al Congresului Deputaţilor (1905-1906) şi al Consiliului de Miniştri (1910-1912). A fost asasinat la Madrid de către un anarhist, moartea sa accelerând decăderea regimului impus de Restauraţie.