Am înainte volumele pe care, începând din anul 1954, data apariției celei dintâi ediții a Jurnalului de front și a volumului Urmele, le-a tipărit până acum Haralamb Zincă. Le răsfoiesc și îmi reîmprospătez lecturile făcute la timpul lor, verificându-mi încă o dată părerea că de atunci scriitorul a mers pe un drum fertil. Până la lucrările amintite, Haralamb Zincă mai căuta încă matca potrivită pentru a-și putea pune în valoare însușirile scriitoricești. De atunci însă, scrisul lui a început să-și statornicească unele trăsături distincte evidente de la un volum la altul. Dacă până în 1954 cărțile lui făceau parte din categoria acelora care pun pe primul plan dinamica acțiunii și nu acordă suficientă atenție introspecției psihologice, cu volumele apărute în acel an Haralamb Zincă își depășea ezitările, își cristaliza cele mai multe căutări, își definea mai clar posibilitățile, realiza o analiză sobră, înlăturând, în același timp, și patetismul grandilocvent, frazele declarative. De atunci și până acum, Haralamb Zincă a scris un număr relativ mare de cărți, cele mai multe dedicate armatei noastre, tradițiilor ei glorioase de luptă. Dintre acestea, ca și din activitatea sa publicistică, antologia noastră reține câteva pagini semnificative. Ne amintim dintre volumele publicate în ultimii ani Un civil în tranșee, culegere de schițe și povestiri despre zilele insurecției armate și ale războiului antifascist — multe prezente și în culegerea de față –, volumul de instantanee și portrete Palma lui Hercules, cuprinzând aspecte caracteristice ale noii morale, romanul Sfârșitul spionului fantomă, o carte ingenioasă, bine primită de critică, o carte ce caută să motiveze și să explice în fire ale acțiunii, devenind prin aceasta una dintre izbutitele apariții ale literaturii noastre de avangardă ca și primul volum al romanului Dintre sute de catarge, dedicat luptei unui grup de partizani din nordul Moldovei împotriva fascismului cu câteva luni înainte de 23 August 1944.