Am crescut ca fiu al unui bărbat care nu avea cum să fie tatăl meu. Deşi n-a existat niciodată vreo îndoială că fusesem conceput din sămânţa altui bărbat, Moses Froben, Lo Svizzero¹, îmi spunea „fiule“. Iar eu îi spuneam „tată“. În rarele ocazii când cineva îndrăznea să-i ceară lămuriri, nu făcea decât să râdă, ca şi cum cel care întrebase era greu de cap. „Sigur că nu-i fiul meu!“ spunea atunci. „Nu fi caraghios!“ Dar de fiecare dată când îmi luam inima-n dinţi şi-i ceream amănunte despre trecutul nostru, mă privea cu tristeţe şi-atât. „Nicolai, te rog“, spunea după o clipă, de parcă noi doi am fi făcut un pact de care eu uitasem. Cu timpul, am ajuns să înţeleg că nu aveam să aflu niciodată misterele naşterii mele, căci tatăl meu era singurul care le cunoştea şi avea să le ia cu el în mormânt. În afară de acest lucru, nici un copil nu şi-ar fi putut dori mai mult decât aveam eu. L-am însoţit de la Veneţia la Napoli şi apoi, în sfârşit, aici, la Londra. Până să intru la Oxford, i-am fost mereu alături. Chiar şi după aceea, când mi-am început propria carieră, alta decât a lui, nu am stat niciodată mai mult de două luni departe unul de celălalt. L-am auzit cântând în cele mai faimoase săli de operă din Europa. Am stat alături de el în trăsură, în timp ce gloatele de admiratori alergau în urmă şi-l implorau să-i onoreze cu un zâmbet. În tot acest timp, n-am ştiut nimic despre săracul Moses Froben, ci doar despre faimosul Lo Svizzero, care le făcea pe doamne să leşine cu o simplă fluturare a mâinii, care storcea publicului lacrimi cu vocea lui. Aşa că vă puteţi imagina uimirea cu care, la o săptămână după moartea tatălui meu, în primăvara trecută, am găsit printre lucrurile lui teancul acesta de hârtii. Ba mai mult, am aflat din ele tot ce căutasem să ştiu: mi s-au lămurit naşterea tatălui meu şi a mea, originea numelui meu; am aflat cine-i mama şi de crima care-l făcuse pe tata să păstreze tăcerea. Deşi se pare că pe mine mă avusese în vedere când scrisese aceste rânduri, nu pot să cred că nu ar fi dorit să le citească şi alţii. Nu uitaţi că el a fost un cântăreţ care exersa cu fereastra deschisă, pentru ca orice bărbat sau femeie care trecea pe stradă să poată auzi un înger cântând.