Titlu Oglinda și lumina

Autor Hilary Mantel
Categorie Ficțiune
Subcategorie Literatura contemporană

hilary-mantel-oglinda-si-lumina-pdf

Odată ce capul reginei este retezat, el se îndepărtează. Foamea îi dă ghes și își amintește că a venit clipa să ia al doilea mic dejun sau poate o cină timpurie. Împrejurările dimineții sunt o noutate și nu există reguli care să ne îndrume. Martorii, care au îngenuncheat să însoțească trecerea sufletului, se ridică și-și pun pălăriile pe cap. Sub pălării, fețele le sunt înlemnite. Apoi însă se întoarce, ca să-i adreseze cuvinte de mulțumire gâdelui. 

Omul și-a făcut datoria cu eleganță; și, cu toate că regele îl plătește gras, pe lângă punga de bani, e bine să încurajezi munca dusă la bun sfârșit cu pricepere. Cum odinioară a fost sărac, știe acest lucru din experiență. Trupul mărunțel zace pe eșafod acolo unde s-a prăvălit: pe burtă, cu mâinile întinse, înoată într-o baltă stacojie, iar sângele se prelinge printre scânduri. Francezul – au trimis după gâdele de la Calais – luase capul de jos, îl învelise în pânză și apoi i-l dăduse uneia din femeile cu văl pe cap care o slujiseră pe Anne în ultimele ei clipe. Acum vedea că femeia tremura de la ceafă și până în tălpi cu bocceaua în mână. O ținea însă bine, deși un cap este mai greu decât te aștepți. 

El a fost pe câmpul de luptă, așa că știe și acest lucru din experiență. Femeile și-au făcut datoria cum se cuvine. Anne ar fi fost mândră de ele. Nu lasă nici un bărbat să se atingă de ea; cu palmele întinse, îi silesc să se dea înapoi pe cei care încearcă să le dea o mână de ajutor. Alunecă pe sângele închegat și se apleacă deasupra leșului puțintel. Le aude cum trag aer în piept când ridică ce a mai rămas din ea, ținând-o de haine; se tem să nu se rupă țesătura și degetele să li se atingă de carnea pe care o părăsește, puțin câte puțin, căldura. Se feresc toate să calce pe pernița pe care a îngenuncheat ea, acum îmbibată de sânge. 

Cu coada ochiului, vede o prezență fugară, un bărbat slab care aleargă iute, îmbrăcat cu o vestă de piele. Este Francis Bryan, un curtean sprinten, care s-a dus să-i spună lui Henric că este un bărbat liber. „Nu trebuie să-ți faci griji pentru Francis“, se gândește el, „o fi vărul reginei moarte, dar și-a amintit că este și vărul reginei ce va să vină.“ Oamenii din Turn au găsit, pe post de sicriu, un cufăr pentru săgeți. Trupul îngust încape în el. Femeia care ține capul se lasă pe vine cu bocceaua îmbibată. Cum nu mai este loc în altă parte, o pune la picioarele leșului. Se ridică și-și face cruce. Mâinile privitorilor îi imită gestul, și mâna lui se mișcă și ea; dar apoi se stăpânește și o strânge pumn ușor.