Casa de la malul mării Santa Montefiore descarca gratis PDF.

Fetiţa stătea în faţa porţilor negre şi impunătoare ale domeniului La Magdalena şi privea în lungul aleii. Un nesfârşit şir de chiparoşi traversa terenul, iar la capăt se zărea licărirea ademenitoare a unui palazzo galben pal. La Magdalena se înălţa cu demnitatea şi siguranţa de sine a unei mari împărătese. Ferestrele înalte erau acoperite cu obloane verzi-albăstrui, o balustradă decorativă, construită de-a lungul părţii de sus a faţadei, îi servea drept coroană, iar pereţii îi străluceau ca mătasea; aparţinea unei lumi la fel de fermecătoare şi de inaccesibile ca aceea a basmelor. Soarele strălucitor al Toscanei arunca umbre de cerneală pe alee, iar fetiţa simţea miresmele dulci ale grădinii ridicându-se în aerul cald şi umed. Era încălţată cu sandale, purta o rochiţă de vară jerpelită, iar părul îi atârna pe spate şi peste ochii negri, chinuiţi, încărcaţi de dorinţă.

La gât purta un medalion cu Fecioara Maria, pe care mama ei i-l dăduse înainte de a fugi cu un bărbat întâlnit la taraba unde se vindeau roşii din Piazza Laconda, luându-l cu ea şi pe fratele ei mai mic. Fetiţa vizita deseori La Magdalena. Îi plăcea să se caţăre pe zid, acolo unde o bucată se prăbuşise, lăsându-l îndeajuns de scund ca ea să se poată urca. Se aşeza şi privea grădinile superbe ce adăposteau fântâni de piatră, pini graţioşi şi statui de marmură reprezentând doamne elegante şi bărbaţi pe jumătate goi, înlănţuiţi în poziţii teatrale de dragoste şi dor. Îi plăcea să-şi imagineze că ea locuia acolo, înconjurată de toate aceste splendori – o tânără domniţă cu rochii scumpe şi pantofi lucioşi, iubită de o mamă care să-i împletească funde în păr şi de un tată care să o răsfețe cu daruri şi să o arunce în aer pentru ca apoi să o prindă în braţele lui puternice şi protectoare; venea pe domeniul La Magdalena ca să uite de propriul ei părinte beţiv şi de micul lor apartament de pe Via Roma pe care ea se străduia din răsputeri să-l ţină curat. Și-a încleştat mânuţele pe grilajul porţii, înghesuindu-şi faţa între bare ca să se uite mai bine la băiatul care se apropia, însoţit de o corcitură de câine. Ştia că el avea să-i ceară să plece, aşa că voia, mai întâi, să-l privească atent, înainte de a o lua la fugă pe cărarea care şerpuia spre plajă.

Băiatul, mult mai mare decât ea, era chipeş, cu un păr frumos, pieptănat astfel încât să-i lase fruntea liberă, şi un chip blând. A cercetat-o cu nişte ochi deschişi la culoare şi zâmbitori, despre care, văzându-i mai îndeaproape, şi-a dat seama că erau verzi. Fetiţa a rămas pe loc, hotărâtă să nu se mişte până în ultimul moment. Degetele i s-au încolăcit în jurul barelor, maxilarul i s-a încordat cu hotărâre, dar zâmbetul lui a dezarmat-o; băiatul nu avea aerul unei persoane pe cale să o gonească. El şi-a băgat mâinile în buzunare şi a studiat-o din spatele porţii.