S-a spus, nu de mult, că am intrat într-o nouă fază a exilului: „...el spune un NU decis şi senin celor care ar dori să-l transforme într-un martor decorativ pentru o agonie ce se pretinde o reînviere11 (Ethos, nr. 1, p. 5). Pe deplin convinşi că în acest nou exil, al opţiunii responsabile, exil în afara dar şi înlâuntrul ţării, multe dintre diferenţele istorice ale „vechiului'1 exil s-au şters, au devenit fără sens, am vrea totuşi să adăugăm că există anumite scheme psihice persistente ale situaţiei de exilat. Iar aceste scheme profunde dau exilatului , aproape un privilegiu cosmic. Exilatul este cel care a rupt legăturile cu o matrice care, oricât ar fi resimţită ca adversă la un anumit moment istoric, este totuşi protectoare. Fiecare va fi avut un moment în care a gândit: „fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n ţara ta“. Or, acesta este un loc comun primejdios de adânc. El stabileşte că e nesfârşit de greu şi periculos a încerca să evadezi în necunoscut. Necunoscut înseamnă tot ce nu e „matem“: ţara, pâinea, limba, pământul, cerul, lucrurile, tot ceea ce se leagă de un spaţiu şi de un timp al naşterii, sunt „mateme“, proteguitoare. 

Exilatul este cel care îndrăzneşte să rupă legăturile cu matricea, se „smulge din mal“, evadează „într-un alt tărâm“, ale cărui reguli nu le cunoaşte şi va trebui să le înveţe şi să le accepte prin suferinţă. El este un erou de basme, acel orfan care se revelă fragil, dar în acelaşi timp infinit de puternic. Este - indiferent de vârsta fizică - adolescentul care se supune unei iniţieri virile. Şi, aşa cum ne spune Mircea Eliade într-o carte pe care ar trebui s-o aibă la căpătâi oricare alt exilat (ori poate oricare „om modem“: Naissances mystiques, 1959), iniţierea virilă înseamnă lepădarea completă a laturii „feminine" a iniţiandului, a acelui tip de securitate legată de prezenţa maternităţii protectoare.

In aceeaşi carte, Mircea Eliade afirmă că omul de azi are nevoie de „psihodrame“, „doreşte să cunoască situaţii primejdioase, să înfrunte încercări excepţionale11 (p. 259). Că, în fond, viaţa omului modem se organizează şi ea după tipare mitice, la nivel inconştient. Erich Neumann, un venerabil discipol al lui Jung, a urmărit şi el procesul formării eului aşa cum e ilustrat de motive mitologice universale, precum şi prezenţa scenariilor inţiatice în structura psihică profundă a omului modem (Ursprungsgeschichte des Bewustsseins, 1949). Pentru el, „soarta mitologică a eroului traduce soarta arhetipală a eului şi a oricărei dezvoltări a conştiinţei11 (ed. americană, 1954, p. 150). Pe o poziţie similară se situau C.G. Jung şi K. Kerenyi în culegerea de articole intitulată Einfuhrung in das Wesen der Mythologie (1951). Ar fi inutil de arătat toate implicaţiile psihologice ale condiţiei „eroului11 - fiindcă, vrând-nevrând, exilatul se pune în această condiţie. Ceea ce merită relevat este autenticitatea radicală a exilului: cel care l-a ales, a destrămat printr-un act arbitrar toate schemele de asigurare care-1 leagă de un anume grup.