Astfel încât va trebui să găsim această cale și să începem să o parcurgem. Și este posibil să fie nevoie să pornim singuri și să ne mirăm când întâlnim mai departe, pe cale, pe toți cei care în mod sigur se îndreaptă în aceeași direcție. Ar fi bine să nu uităm această cale finală, solitară, personală și definitivă – este puntea noastră către ceilalți, singura legătură care ne unește iremediabil cu lumea materială. Fiecare poate numi destinația finală așa cum dorește: fericire, dezvoltare personală, evoluție, iluminare, înțelegere, pace, succes, culme sau pur și simplu final… e același lucru. Cu toții știm că a ajunge acolo cu bine este provocarea noastră. Unii se vor rătăci pe cale și, din acest motiv, vor ajunge mai târziu, dar vor fi și unii care vor găsi o scurtătură și se vor transforma în călăuze pricepute ale celorlalți. Unele dintre aceste călăuze mi-au arătat că există multe moduri de a ajunge, căi de acces infinite, mii de abordări, zeci de rute care ne conduc pe calea corectă.

Căi pe care le vom parcurge una câte una. Desigur, există căi care fac parte din toate rutele trasate. Căi care nu pot fi evitate. Căi care trebuie parcurse dacă îți propui să mergi mai departe. Căi pe care învățăm ce trebuie să știm pentru a ajunge la ultima etapă. Din punctul meu de vedere, există patru astfel de căi inevitabile: Prima, calea acceptării definitive a responsabilității asupra propriei vieți, pe care o numesc Calea autodependenței Cea de-a doua, calea descoperirii celuilalt, a dragostei și sexului, pe care o numesc Calea întâlnirii Cea de-a treia, calea pierderilor și a doliului, pe care o numesc Calea lacrimilor Cea de-a patra, calea plenitudinii și a căutării sensului, pe care o numesc Calea fericirii. Pe parcursul călătoriei mele, am consultat notele de călătorie pe care le-au lăsat alții și mi-am folosit o parte din timp pentru a desena propriile hărți ale itinerarului. Hărțile acestor patru căi pe care le-am trasat s-au transformat în toți acești ani în file de jurnal, care m-au ajutat să revin la traseu de fiecare dată când mă rătăceam. Poate aceste File de jurnal îi pot ajuta pe unii care, la fel ca mine, se rătăcesc și poate și pe aceia care sunt capabili să găsească scurtături. În orice caz, harta nu este niciodată teritoriul și va trebui să corectăm traiectoria de fiecare dată când propria noastră experiență întâlnește o eroare a cartografului. Numai așa vom ajunge pe culme.