Aveam douăzeci și doi de ani. Scăpasem basma curată dintr-o tranzacție cu droguri nu tocmai fericită. În orele mici ale unei dimineți de la sfârșitul anului 1985, în spatele unui restaurant oarecare din sudul Floridei, un dealer ne-a dat, mie și unui prieten, punga greșită. Eram „fericita câștigătoare“ a acestei tranzacții și mă alesesem cu mai mult drog decât eram obligată să pasez unui prieten al unui prieten, undeva în Midwest. Neavând locuință la vremea respectivă, eu și compatriotul meu ne-am cazat întrun motel ieftin, în Deerfield Beach. Cum era de așteptat, pe lângă cantitatea care deja ne aparținea, am folosit și surplusul. Spre sfârșitul ospățului, amândoi fiind epuizați și cu nervii întinși la maximum, cu provizia golită cu recunoștință, prietenul meu a decretat, în mod neașteptat, că pentru noi nu va exista niciodată destulă cocaină. Deși profeția m-a izbit cu adevărul ei chiar și în starea aceea, când eram copleșită de situație, știam, totuși, și că este irelevantă. La fel ca în cazul fiecărui dependent, zilele în care ajungeam la obținerea unei stări de conștiință modificată trecuseră de mult. Eu mă drogam compulsiv și urmăream mai mult să evadez din realitate, decât să ating extazul. Mă dădusem suficient cu capul de pereți, ca să-mi dau seama că nu se va întâmpla nimic nou, poate cu excepția evadării ultime, moartea, care nici nu mi se mai părea cine știe ce. Cam șase luni mai târziu, mai curând printr-un concurs de împrejurări decât printr-o conștientizare personală sau prin tăria de caracter, pentru prima dată de câțiva ani, eram abstinentă, nu mă mai drogam și deci nu mai eram atât de amorțită. Îmi dădeam seama că am de făcut o alegere între viață și moarte. Puteam continua să realizez o coluziune cu boala mea psihică în timp ce mă consuma inexorabil sau puteam găsi un alt mod de viață. Din experiența mea, foarte puțini dintre cei care au de ales, aleg viața. La început, am procedat la fel ca majoritatea. Costul abstinenței părea prea ridicat: fără droguri, pentru ce să trăiesc? Cu toate acestea, într-o demonstrație de tenacitate aproape tipică pentru un dependent activ, mi-am dat seama că aș putea totuși găsi o altă cale. Până la urmă, am trecut prin multe situații dificile: afaceri proaste în clădiri părăsite sau în secții de poliție, cu sau fără arme încărcate, la kilometri distanță de ceva prietenos sau familiar. Pentru prima oară conștientă de modelul medical de dependență, am înțeles că boala mea era o problemă biologică, care putea fi rezolvată. Am decis să-mi vindec dependența, ca să pot apoi elimina cumva problemele cauzate de consum. Cu ajutorul a ceea ce pentru unii poate părea un noroc extraordinar, având în vedere că până în acel moment fusesem dată afară din trei școli, mi-am continuat studiile pentru a obține un doctorat în neuroștiințe comportamentale și pentru a deveni expert în neurobiologia, chimia și genetica comportamentului adictiv. Această realizare le-ar putea părea aproape nesemnificativă celor mai mulți dintre dependenți, care știu din experiență directă că nu există nimic ce n-am fi dispuși să facem sau să sacrificăm, ca să putem consuma droguri. Până la urmă, am avut nevoie de șapte ani ca să absolv facultatea, incluzând aproape un an de schimbare radicală începută într-un centru de tratament, plus încă șapte ani de studii postuniversitare, pentru a dobândi titlul de doctor. Această carte reprezintă rezumatul a ceea ce am învățat în ultimii douăzeci de ani, ca cercetător care a studiat neuroștiința dependenței. Deși am primit fonduri de la Institutul Național de Sănătate și dețin un certificat pentru prescrierea substanțelor controlate de la Administrația de Reglementare a Drogurilor (DEA), recunosc, cu regret, că nu am rezolvat problema. Am învățat totuși foarte multe despre modul în care oamenii ca mine sunt diferiți încă dinainte de a lua primul drog și despre ce efect au substanțele adictive asupra creierului nostru. Speranța mea este că difuzarea acestor informații ar putea ajuta cadrele medicale, factorii legislativi, pe cei dragi nouă, să facă alegeri mai informate. Poate că înțelegerea lor i-ar putea ajuta chiar pe cei afectați, pentru că este foarte clar pentru mine că soluția nu se află în interiorul unei pastile.