Geometrie e un cuvânt care vine din greacă, yeoµerpta, şi înseamnă „măsura pământului". Termenul indică o disciplină veche, unul dintre cele mai studiate şi sofisticate sisteme ale gândirii filozofice, capabil să fumizeze interpretări ale lumii în care trăim şi tehnicile de care avem nevoie ca să ne putem împlini aşteptările şi dorinţele, sistem care s-a dezvoltat printr-un proces evolutiv caracteristic speciei umane în raporturile sale cu spaţiul. Azi, geometria e o ştiinţă organizată în mai multe subdomenii, cu multiple teme de cercetare şi probleme deschise, corelată în varii forme cu alte ştiinţe şi având numeroase aplicaţii în lumea tehnicii şi a producţiei.

 Fiecare şcoală, universitate sau centru de cercetări din lume are un sector, fie el didactic sau de cercetare, dedicat geometriei. O poveste care a început cu peste trei mii de ani în urmă, în care regăsim caracteristicile dezvoltării evolutive a gândirii ştiinţifice, constând în lărgiri succesive ale domeniului studiat odată cu îmbunătăţirea continuă a tehnicilor de cercetare, marcată de momente de adevărată revoluţie a gândirii. O poveste corală, construită cu concursul foarte multor savanţi adesea necunoscuţi, caracterizată de opera câtorva mari maeştri ale căror fantezie şi inteligenţă i-au determinat dezvoltarea. Unii dintre cei mai mari oameni de ştiinţă contemporani lucrează în acest domeniu, iar descoperirile lor sunt considerate printre cele mai originale şi fecunde din panorama ştiinţifică actuală.

În această „prezentare minimală" am vrut să ţin seama de dezvoltarea istorică a geometriei: am ales să povestesc anumite aspecte care mi se par fundamentale prin prisma rezultatelor "" obţinute de mari geometri, într-o perspectivă temporală, plecând de la Thales şi terminând cu Grigori Perelman. Atunci când s-a putut, am încercat şi să redau întocmai cuvintele protagoniştilor acestei aventuri a cunoaşterii. Matematica e şi un limbaj, acela al ştiinţei; formularea unor teorii noi sau a unor rezultate noi nu poate fi „neutră", ea reflectă gustul şi sensibilitatea ştiinţifică a autorului şi, aproape întotdeauna, determină dezvoltările ulterioare.