Trei femei trăiau într-un sat. Cea dintâi era răutăcioasă, cea de-a doua era mincinoasă, cea de-a treia, egoistă. Satul lor purta un nume drăguț, ca de grădină. Giverny. Cea dintâi locuia într-o moară mare de pe malul unui pârâu, pe Chemin du Roy; cea de-a doua ocupa o mansardă deasupra școlii, pe rue BlancheHoschedé-Monet; cea de-a treia locuia cu maică-sa, într-o căsuță cu pereții coșcoviți, pe rue Château-d’Eau. Nici nu aveau aceeași vârstă. Nici pe departe. Cea dintâi avea peste optzeci de ani și era văduvă. Sau aproape. Cea de-a doua avea treizeci și șase de ani și nu-și înșelase niciodată soțul. Deocamdată. Cea de-a treia mergea pe unsprezece ani și toți băieții din școala ei își doreau să le fie iubițică. Cea dintâi se îmbrăca mereu în negru, cea de-a doua se machia pentru iubitul ei, cea de-a treia își împletea cosițele, să-i fluture în vânt. • Ați înțeles. Toate trei erau destul de diferite. Aveau totuși ceva în comun, un secret, cumva: toate trei visau să plece. Da, să părăsească Giverny, acel sat atât de faimos, încât doar numele face o mulțime de oameni să-și dorească să străbată lumea întreagă numai pentru a se plimba prin el preț de câteva ceasuri. Știți bine de ce. Din pricina pictorilor impresioniști. Cea dintâi, cea mai bătrână, avea un tablou drăguț, pe cea de-a doua o interesau mult artiștii, cea de-a treia, cea mai tânără, știa să picteze bine. Ba chiar foarte bine. E ciudat să vrei să părăsești Giverny. Nu vi se pare? Toate trei credeau că satul e o închisoare, o grădină mare și frumoasă, dar zăbrelită de jurîmprejur. Ca parcul unui azil. Un trompe-l’œil. Un tablou din rama căruia ar fi cu neputință să ieși. De fapt, cea de-a treia, cea mai tânără, căuta un tată. Altundeva. Cea de-a doua căuta iubirea. Cea dintâi, cea mai bătrână, știa lucruri despre celelalte două.

O dată totuși, timp de treisprezece zile, timp de numai treisprezece zile, zăbrelele parcului se deschiseră. Foarte precis, de pe 13 mai pe 25 mai 2010. Zăbrelele care înconjurau satul Giverny se dădură la o parte pentru ele! Numai pentru ele, credeau. Dar regula era crudă, numai una din ele putea scăpa. Celelalte două trebuiau să moară. Astfel stăteau lucrurile. Cele treisprezece zile se perindară ca o paranteză în viața lor. Prea scurtă. De asemenea, crudă. Paranteza se deschise cu un omor, în prima zi, și se termină cu altul, în ultima zi. În mod bizar, polițiștii nu se interesară decât VP - 6 de cea de-a doua femeie, cea mai frumoasă; cea de-a treia, cea mai inocentă, fu nevoită să investigheze de una singură. Cea dintâi, cea mai discretă, putu să supravegheze liniștită pe toată lumea. Ba chiar să ucidă!

Totul dură treisprezece zile. Cât o evadare. Trei femei trăiau într-un sat. Cea de-a treia era cea mai talentată, cea de-a doua era cea mai șireată, cea dintâi era cea mai hotărâtă. După părerea voastră, care dintre ele a izbutit să scape? Cea de-a treia, cea mai tânără, se numea Fanette Morelle; cea de-a doua se numea Stéphanie Dupain; cea dintâi, cea mai bătrână, sunt eu.