O mare parte din această carte se referă la ființe, locuri și concepte ale căror nume folosite astăzi provin fie din limba nordică veche (de fapt, un termen prescurtat pentru o gamă complexă de dialecte și ramuri lingvistice din Islanda și Scandinavia, care datează din Evul Mediu și de și mai de mult), fie din limbile moderne ale țărilor nordice. Acestea pot reprezenta un peisaj sonor complex de navigat și nu există o modalitate simplă de a-l normaliza într-un text în limba română, respectând totodată varietatea sa originală. Am optat pentru lizibilitate și convenție în detrimentul consecvenței, iar limbajul a fost simplificat în mai multe moduri. Două litere nordice vechi (și islandeze moderne) au fost anglicizate, cu excepția cazului în care se citează texte în original și a unor nume: Þ/þ sau litera thorn devine „th” și se pronunță ca primele două litere ale englezescului thought; Ð/ð sau litera eth, pronunțată mai blând ca în englezescul breathe, este redată prin „d”. În același mod, diftongul nordic vechi æ a fost despărțit în „ae” și se pronunță aproximativ „e”. Accentele ascuțite nordice de pe vocale au fost păstrate în mare parte în nume: á lung se pronunță „au” și astfel há (înalt) se pronunță „hau”. É este „ei”, í este un „i” lung. Ó este o versiune mai ascuțită, mai definită a sunetului obișnuit „o”; ú este lung și profund, pronunțat aproximativ „uă”, în care u este lung, iar ă este scurt. În limba nordică veche, y este, de asemenea, vocală, pronunțată aproximativ „eu”; ý accentuat prelungește vocala. În toponime și în numele de persoane, literele scandinave moderne å, ä/æ și ö/ø au fost folosite acolo unde este cazul, cu mici diferențe între suedeză și daneză/norvegiană. Acestea se pronunță aproximativ după cum urmează: å ca un o lung, ä/æ ca un sunet între a și e, precum în franțuzescul pain. Litera suedeză ö a fost folosită pentru „ǫ”, o-ul cu sedilă (ogonek) din nordica veche. Unele lucrări academice – inclusiv multe dintre ale mele – folosesc nominativul vechi nordic pentru numele proprii, chiar și atunci când acest lucru devine problematic din punct de vedere gramatical din cauza contextului limbii de astăzi. Cel mai comun exemplu, care include și unele dintre literele și accentele mai sus amintite, este probabil numele zeului Óðinn. Cu unele excepții, acest exemplu și alte cazuri similare (cum ar fi fiul său, Þórr) sunt anglicizate în cartea de față, devenind astfel „Odin” și „Thor”.