Există povești care se nasc din locuri misterioase și necunoscute și altele care sunt descoperite, ca un cadou de la altcineva. Această poveste este una dintre cele din urmă. Într-o zi răcoroasă și cu vânt puternic de la sfârșitului primăverii anului 2016, am condus către Sunset Beach, Carolina de Nord, una dintre multele insule mici situate între Wilmington și granița cu Carolina de Sud. Miam parcat camioneta lângă dig și am urcat pe plajă, îndreptându-mă spre Bird Island, o zonă protejată și nelocuită de pe coastă. Localnicii mi-au spus că era acolo ceva ce trebuia să văd; probabil, au sugerat ei, locul putea ajunge într-unul dintre romanele mele. Mi-au spus să fiu atent la un steag american; și, când îl observam în depărtare, însemna că mă apropiam. Nu la mult timp după ce-a apărut steagul, am făcut ochii mari. Urma să caut o cutie poștală numită Kindred Spirit. Căsuța poștală – amplasată pe un par dintr-o bucată de buturugă veche de lângă o dună cu iarbă pestriță – era acolo de prin 1983 și aparținea tuturor și nimănui. Oricine poate lăsa o scrisoare sau o carte poștală; orice trecător poate citi orice a fost lăsat în interior. Mii de oameni fac acest lucru în fiecare an. De-a lungul timpului, Kindred Spirit a fost o colecție de speranțe și vise în formă scrisă… și, întotdeauna, există povești de dragoste ce pot fi găsite. Plaja era pustie. În timp ce mă apropiam de căsuța poștală izolată pe porțiunea ei de țărm, puteam doar întrezări băncuța de lemn de lângă ea. Era locul de odihnă perfect, un avanpost de reflecție. Întinzând mâna către interiorul ei, am găsit două cărți poștale, mai multe scrisori ce fuseseră deschise înainte, o rețetă pentru tocănița Brunswick, un jurnal care părea să fi fost scris în germană și un plic mare. Existau pixuri, o bucată de hârtie neutilizată și plicuri – probabil pentru oricine se simțea inspirat să-și adauge propria poveste la colecție. Luând loc pe bancă, am examinat cu atenție cărțile poștale și rețeta, înainte să trec la scrisori. Aproape imediat, am observat că nimeni nu-și folosise numele de familie. Unele dintre scrisori aveau prenumele, altele aveau doar inițiale, iar multe altele erau complet anonime, ceea ce nu făcea decât să sporească nota de mister