Pînă în 1991, am fost în general sceptic faţă de fenomenele paranormale, deşi mi-a plăcut să cred că sînt o persoană cu mintea descuiată. In calitate de funcţionar civil de carieră în Ministerul Apărării, nu am fost în nici un caz tipul de individ care să subscrie oricărui gen de teorie stranie fără a vedea mai întîi o dovadă. N-am crezut în O ZN -uri, nu eram conştient de existenţa unor grupări dedicate investigării O ZN -urilor şi nici măcar nu auzisem de conceptul de răpire de către extraterestri. Oricum, experienţele paranormale se întîmplau numai trăsniţilor, nu ?

Insă urma să capăt însărcinarea cea mai bizară pe care o avusesem vreodată: să investighez observările O Z N -urilor, pentru a dovedi că nu existau mărturii ale unei ameninţări pentru Marea Britanie. Aveam să devin, aşa cum urma să mi se spună de către multe persoane, „adevăratul Fox Mulder“ — eroul serialului TV de succes Dosarele X ;

N ick „Spooky“ Pope, considerat un confident de către martori şi de către răpiţi, văzut ca aliatul „dinăuntru" de către ufologi şi apreciat ca un rebel excentric de către unul sau doi şefi. în cadrul misiunii primite, am moştenit o situaţie în care orice raport O Z N , oricît de bizar ar fi fost, părea să fie atribuit luminilor avioanelor — caz clasat! N u mi-a plăcut însă niciodată să abandonez o investigaţie, decît după ce am simţit că nu mai pot progresa; nu eram pregătit să afirm că OZN-urile nu constituiau o ameninţare, pînă nu ştiam ce erau ele. Pe scurt, urma să le prezint aşa cum le vedeam, ignorînd prejudecăţile personale ale celor 17 care, destul de deschis, n-ar fi recunoscut că puteau exista lucruri inexplicabile, chiar dacă o farfurie zburătoare ar fi aterizat în grădina casei lor. Ca şi Fox Mulder, eu eram rebelul, omul de pe coridoarele puterii care nu voia să joace după aceleaşi reguli ale „establishment“ -ului ca toţi ceilalţi. Una dintre primele mele acţiuni după ce mi-am luat postul în primire a fost să mă documentez asupra subiectului. Majoritatea observărilor de O ZN -uri se referea la lumini de pe cer. în mod evident, aceste obiecte puteau să fi fost orice şi într-adevăr foarte multe dintre lumini probabil că aparţinuseră realmente avioanelor de care păreau să fi fost atît de obsedaţi cei mai mulţi dintre predecesorii mei. Existau totuşi şi evenimente numite „întîlniri apropiate".

Vizionasem filmul lui Steven Spielberg întîlniri apropiate de gradul III şi credeam că ştiam totul despre acest subiect. Aparent însă lucrurile stăteau altfel; s-a dovedit că existaseră într-adevăr experienţe descrise ca „întîlniri apropiate de gradul IV“ , în care persoane fuseseră realmente răpite de extraterestri sau cel puţin aşa susţineau. Se părea că existau două scenarii comune: unele persoane fuseseră luate din pat iar altele fuseseră victimele unor răpiri mai proactive, din automobilele lor, de obicei în timp ce şofau pe un drum pustiu în toiul nopţii. Cercetări ulterioare au dezvăluit conceptul cunoscut ca „lacună în timp“ — indivizii ajungeau acasă mult mai tîrziu decît se aşteptaseră şi nu erau capabili să justifice o perioadă din timpul nopţii; ceva se petrecuse, dar mintea lor nu-şi mai reamintea în mod conştient. în conformitate cu opiniile multor ufologi, acel „ceva“ fusese o răpire efectuată de fiinţe extraterestre, care duseseră ocupantul automobilului într-o navă spaţială, îl supuseseră unor proceduri medicale necunoscute şi apoi îl readuseseră la automobil, cu instrucţiunea amplificată hipnotic de a nu-şi reaminti nimic. Invenţii fanteziste ale unor persoane care căutau să fie în centrul atenţiei ? Halucinaţii ale unor minţi tulburate ? Poate că da, însă eu aveam responsabilităţi atît faţă de M inisterul Apărării, cît şi faţă de public în general. Trebuia să 18 investighez toate observările şi experienţele, complet imparţial, indiferent care ar fi fost propriile mele opinii despre un martor sau despre experienţa trăită de el. Nu exista nici o modalitate de a-mi permite să mă las influenţat de ideile mele. In primul rînd, probabil că mulţi dintre cei care activau în domeniul ufologiei mă priveau pur şi simplu ca pe „tipul din M inister", deloc cufundat în O ZN -uri prăbuşite, extraterestri morţi şi muşamalizări la scară cosmică. Dar, pe măsură ce am început să mă ocup zilnic de oameni care avuseseră parte de evenimente ce păreau să depăşească înţelegerea umană, mi-am format relaţii de lucru cu investigatorii O Z N şi ne-am dezvoltat o încredere reciprocă. I-am consiliat pe răpiţi, încercînd fie să explic experienţele lor, fie, de cele mai multe ori, pur şi simplu să-i ajut să accepte cele petrecute. In următorii trei ani mi-am dezvoltat o înţelegere vastă a fenomenului O ZN -urilor şi răpirilor extraterestre.

Sutele de cazuri pe care le-am investigat anual reprezentau doar vîrful aisbergului — 95% dintre cazuri nu ne-au fost probabil raportate deloc, fie pentru că oamenii nu ştiau că exista un interes oficial, fie pentru că se temeau de ridicol. Acei trei ani au însemnat realmente un voiaj de descoperiri extraordinare, în care statutul meu oficial mi-a oferit un avantaj faţă de alţi investigatori. Despre fenomenul O Z N se scriseseră multe cărţi excelente, dar autorii erau în general amatori entuziaşti, al căror interes deriva dintr-o experienţă personală ori din fascinaţia înfiripată în copilărie faţă de spaţiul cosmic şi science-fiction. Perceperea generală a O ZN -urilor ca farfurii zburătoare în care se află omuleţi verzi fusese adesea modelată de un grup redus de excentrici gălăgioşi ale căror cunoştinţe erau sumare, dar care reuşeau să strige cel mai tare. Această înţelegere eronată nu este nicăieri mai vădită decît în perceperea rolului guvernelor, unde ideea ispititoare a unei muşamalizări la nivel oficial este un far salutar în bezna de nepătruns. Ca persoană oficială din Ministerul Apărării, am putut discuta direct cu cei care fuseseră martori la asemenea fe19 nomene. Am cunoscut multe personaje-cheie ale mişcării O Z N şi am dispus de un acces fără precedent la datele brute despre subiect — dosarele despre care unii fervenţi susţinători O Z N vă vor spune că guvernul doreşte să le îngroape — şi la alte resurse inaccesibile civililor.

Am discutat de asemenea cu specialişti în radare, cu astronomi, piloţi militari şi o armată întreagă de experţi civili şi militari, persoane la care investigatorilor civili ai O ZN -urilor nu li se interzice explicit accesul, dar a căror existenţă nu o cunosc întotdeauna. Cînd, în cele din urmă, am obţinut o promovare importantă şi am trecut la alt departament, mintea mi se deschisese înaintea posibilităţii ca Universul să fie un loc mult mai straniu decît o sugerează ştiinţa convenţională. Poate că fenomenele paranormale nu sînt decît evenimente reale, pe care pur şi simplu nu le putem pricepe, deocamdată. Probabil că în urmă cu cîteva sute de ani majoritatea oamenilor gîndea la fel despre fulgere. Poate că experienţele — deşi pot fi înspăimîntătoare — ar trebui privite în termeni pozitivi.

Descarca Ceruri deschise, minţi încuiate de Nick Pope in format pdf.